Blestemul secretomaniei advente

 
Secretul. Orice om cu scaun la cap știe ce este un secret. Și în același timp mai știe ceva: că „la secret” se țin lucrurile care trebuie ascunse, care nu trebuie să fie cunoscute.
Este de înțeles că un serviciu secret trebuie să aibă... secrete; că doar luptă cu teroriștii, cu infractorii sau cu dușmanii țării. La fel, nu are noimă să întrebăm de ce este necesar ca PIN-ul de la card sau parola de la e-mail să rămână confidențiale, pentru că, da, chiar avem nevoie de discreție. Și tot la fel de corect este ca fiecare dintre noi să avem micile noastre secrete, lucruri pe care le știm doar noi sau foarte puțini dintre cei mai apropiați prieteni ai noștri.
Dar într-un moment de luciditate, în urma unei discuții cu un prieten, mi-a pișcat pe chelie (sau sub ea... cum preferați) un gând: de ce oare în BAZȘ există atâta secretomanie??? Ce avem de protejat, sau mai bine zis, ce avem de ascuns?
 
Cum vine asta, biserica lui Hristos, singura care are adevărul și care este albă ca rochia unei mirese, să aibă lucruri demne de a fi tăinuite, care trebuie să rămână închise pentru veșnicie între patru pereți? Cum putem explica „misterul” de a ne asemăna cu practica Vaticanului atât de disprețuit, încât să manifestăm atâta lipsă de transparență?
Am fost membru în Comitete Speciale, în Comitete de Numiri și vreo zece ani în Comitetul Comunității și totdeauna, dar absolut totdeauna, se găsea cineva care să aducă aminte, așa... ca din întâmplare, că discuțiile din respectivele comitete sunt confidențiale.
Pardon, absolut confidențiale, iar dacă cineva „ciripește”, să fie sigur că întreaga mânie a cerului se va revărsa peste el. Și recunosc că mi s-a părut cumva normal până acum ceva vreme să existe secrete în adventism, dar măcar în ceasul al doisprezecelea mă pocăiesc și mă întreb: oare chiar așa să fie?
 
Ședințele din Parlamentul României sunt publice!
Ședințele din Consiliile Locale sunt publice!
Și ei sunt aleși, sunt reprezentanții noștri la putere, conduc administrația locală sau cea de stat, dar sunt infinit mai transparenți decât noi, care ne dăm de ceasul morții să convingem lumea că avem „adevărul”. Păi... dacă îl avem, de ce trebuie să îl ținem ascuns sub obroc în loc să îl răspândim în lume?
De ce avem unele adevăruri pentru „cei din afară”, altele pentru membrii obișnuiți ai comunității, iar cele mai fierbinți doar pentru elita din comitet?
De ce, de ce, de ce?
 
O să încerc să detaliez trei dintre ocaziile în care secretomania adventistă arată cât de stupizi am ajuns să fim și cât de lipsiți de transparență părem în fața lumii înconjurătoare:
 
1. Adunările administrative. E logic să fie confidențiale, în sensul că sunt destinate doar  membrilor, pentru că... vorba ceea, rufele se spală în familie. Dar de curând am mai auzit o gogomănie: să avem grijă ce spunem și la aceste întâlniri, pentru că poate sunt membri noi botezați prezenți în sală și trebuie „protejați”. Adică și aici trebuie să fie cosmetizat adevărul, cică pentru ca acești membri „să nu se piardă de la credință”. Tradus, asta înseamnă: „Noi, ăia vechi suntem obișnuiți cu putregaiul, dar hai să nu-i speriem pe ăștia mai necopți cu adevărurile ascunse”.
Curios lucru, ascunzând realitatea protejăm membrii. Curat murdar, coane Fănică!!!
 
2. Ședințele de comitet. Așa cum ședințele din Consiliile Locale sunt publice, la fel ar trebui să fie și ședințele de comitet!!! Orice membru ar trebui să poată asista la aceste ședințe, iar la final să existe un moment în care să poată pune întrebări și să primească răspunsuri!!!
Acolo trebuie să se discute lucruri despre binele bisericii, planurile care trebuie făcute, direcțiile care trebuie promovate. Ce sens are ca aceste discuții constructive să fie secrete? Ce ar fi greșit ca planurile de viitor să fie publice, finanțele să fie transparente iar cei care discută să aibă curajul de a spune public ceea ce gândesc?
Actuala stare de lucruri, în  care se discută „confidențial” mizerii și se spun lucruri diverse despre membri TREBUIE SĂ ÎNCETEZE! Comitetul bisericii nu este inchiziție, nu este poliție, nu este procuratură.  Și nu este nici „perdeaua” care să ascundă adevărul dureros față de membrii care posedă prea multă pudoare. Afară cu gunoiul pitit sub covor, avem nevoie de adevăr, nu de protecție!!!
 
3. Adunările elective. Toate sistemele electorale au plusuri și minusuri (chiar și la americani!!) Dar sistemul electiv adventist cred că le întrece pe toate prin capacitatea pe care o are de a fi manipulat de anumite grupuri de interese. Nu ar fi deloc greu  ca într-o biserică să se desfășoare alegeri pe baza unor buletine de vot, iar oamenii să-și aleagă singuri conducătorii! Un top de coli A4, câteva ștampile și o imprimantă ar rezolva lucrurile elegant, pe față, echitabil.
Dar nuuuuuu, trebuie să existe iarăși un „filtru” care să fie informat și care să decidă, de fapt, cine să conducă biserica. Trebuie să existe un loc în care mizeria să poată să fie decantată, o hazna în care să se deșerte toate lucrurile murdare știute despre potențialii candidați, iar unii consideră că în biserică trebuie să miroasă numai a primăvară, așa că... rahatul să rămână doar la Comitetul de Numiri. Iar cine a fost pe acolo știe cum se trag sforile, mai ales dacă se împart slujbele plătite de la Conferințe sau Uniune.
 
Biserică Adventistă,  de ce ți-ai construit viitorul pe secretomanie, și nu pe transparență? De ce te lași siluită de oameni care nu au curajul să spună adevărul decât în spatele ușilor închise? Cum crezi că acești oameni pot să te conducă, dacă nu au curajul de a spune lucrurilor pe nume?
Cum crezi că poți aduce oamenii valoroși în fruntea ta, permițând șmecherilor să dea din coate ca să urce în ierarhie? De ce nu faci nimic pentru a elimina misterul, înlocuindu-l cu un adevăr care poate doare, dar care are efect vindecător pe termen lung?
Până când mergi pe două politici, una internă și alta externă, crezând că reușești să păcălești oamenii? Și în final, când îți vei da seama că așa nu se mai poate, că dictaturile cad, iar transparența nu mai este doar un moft, ci un imperativ?
 
Tu, cel care citești aceste rânduri și te consideri adventist, da, și tu ești Biserica Adventistă. O frântură din ea, un grăunte, dar întrebările de mai sus sunt și pentru tine. Așa că, dă-ți singur un răspuns: până când mai tolerezi aceste lucruri??
Iar dacă l-ai găsit, ai curajul de a-l face public; spațiul pentru comentarii îți aparține, fără secrete, fără taine, fără mistere ascunse!