Mâna cea lungă a Konferintzei

 
Mi-au plăcut cărțile, documentarele și filmele care au ca subiect WW2 – Al Doilea Război Mondial. Nu știu de ce, de unde mi-a venit pasiunea asta, dar îmi place. Iar ultima carte pe care am citit-o (Viktor Frankl – Omul în căutarea sensului vieții) m-a transportat iarăși în timp, dar nu în linia I ci într-un lagăr de prizonieri.
Cartea este răscolitoare, nu atât datorită descrierii ororilor săvârșite în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, ci mai ales pentru că surprinde titanica luptă a sufletului care caută, în tumultul nedreptăților și a abuzurilor de tot felul, un sens în viață.
Într-o seară, după ce am lăsat cartea jos din mână și am pus capul pe pernă, am avut un vis (sau poate că mi s-a părut, nu știu...). Și chiar dacă nu are nici o legătură cu realitatea prezentă, o să vi-l povestesc:
 
„Se făcea că sunt într-un ghetou. Unul ciudat, fără bariere, garduri de sârmă ghimpată sau paznici cu arme pe la colțuri, dar totuși... un ghetou. Frumos pe afară, dar altfel în interior, un ghetou religios al minții, destinat iubitorilor de advent. L-am recunoscut ușor: oamenii vorbeau doar în șoaptă, secretomania era  la rang de lege nescrisă, informatori erau peste tot, iar dezinformarea era folosită cu abilitate.
Am mai remarcat ceva: organizarea! Începând de la nivelul de jos, oamenii erau împărțiți în Komunitatzi conduse de komitette. Mai multe astfel de Komunitatzi formau o Konferintza, iar aceste Konferintze se grupau în Konferintze Union. Iar cei care conduceau aceste detașamente și batalioane erau Lokotenent-pastor, Kapitan-pastor iar mai sus... câțiva Major-pastor și Kolonel-pastor.
Fiecărei Komuntatzi îi era desemnat din oficiu câte un Lokotenent-pastor sau un Kapitan-pastor pentru a educa în spiritul obedienței și a dărniciei benevole acel detașament. Aceștia recrutau dintre membri pe unii care formau un komitett, iar aceștia dirijau lucrurile. Lokotenent-pastorul se ocupa și de strângerea donațiilor de la membri, donații care ajungeau în visteria Konferintzei.
 
Îmi amintesc că, pentru o vreme am fost și eu membru în acel komitett. Credul, am crezut că servesc direct Komandantului Suprem, dar după o vreme am înțeles că nu era chiar așa, drept pentru care am ales să mă retrag. Și mai mult decât atât, am mai și scris câte ceva ca și alții să vadă ce se întâmplă în ghetou. Nu s-au sesizat mulți, până când nu s-a schimbat la noi în Komunitate herr Pastor. A plecat un Kapitan-pastor mai în vârstă și a venit în locul său un Lokotenent-pastor mai tânăr, dar care s-a dovedit că era bătrân la suflet.
În Komunitate acesta și-a pus un komitett devotat lui și a început pogromul: toate programele date peste cap, tinerii lăsați de izbeliște, iar dizidenții trași pe dreapta. Nu am stat degeaba și am protestat; și într-un final Konferintza-Komitett a decis să-și  retragă Lokotenent-pastorul și a promis alegeri libere și democrate.
Să vedeți... a venit la noi Major-pastor Yoneskoo și cu multă jale în suflet a spus că Lokotenent-pastorul nostru este o victimă, că NU este mutat disciplinar și a lăsat să se înțeleagă că cei care i-au dorit mutarea sunt niște călăi care-i vor doar răul.
Kolonel-pastor Parlytoo a fost de acord cu măsura, iar pentru a superviza alegerile „libere și democrate” a fost desemnat de către Konferintza-Komitett un Kapitan-pastor mai tânăr și fără experiență pe front: Badeskoo. De aici încolo mâna cea lungă a Konferintzei Muntenya a început să acționeze, după cum urmează:
            Konferintza-Komitett a decis cu de la sine putere că grupului dizidenților care au cerut mutarea Lokotenenent-pastorului F. R. să îi fie interzis accesul la noul komitett. Kapitan-pastor Badeskoo a fost înștiințat despre asta și a promis că așa va fi. Și s-a ținut de cuvânt. Bilețelele au fost ștampilate și pregătite din vreme, voturile au fost dirijate în complicitate cu unii susținători ai fostului Komitett local, așa că în Spetzial Komitett a intrat cu precădere „cine trebuie”. Iar acolo... dizidenții au fost tocați: 6-5 contra, 6-5 contra... 6-5 contra, sub atenta oblăduire a momâiei care trebuia să intervină. Degeaba a fost atenționat că sunt acolo rude peste rude, soțiile membrilor de komitett, etc., herr Badeskoo se făcea că nu vede și nu aude. Așa că în Name-Komitett a reușit să treacă un singur protestatar, dar care s-a retras văzând mașinațiunea tolerată de reprezentantul Konferintzei.
            Și încep să curgă numirile. Bineînțeles că dintre cei care au avut „tupeul” să comenteze calitatea actului pastoral a fostului Lokotenent-pastor nici unul nu a trecut pragul. Dar herr Badeskoo nu s-a mulțumit cu atât, ci a dorit și răzbunare: în lipsă de doritori pentru funcția de Kasier a pus pe cineva din familia unui dizident, deși persoana frecvetează de regulă altă biserică. De ce? Ca să arate că, chipurile, îi pasă și de opoziție, dar de fapt pentru a savura momentul în care persoana va refuza dinmotive obiective numirea, spre bunul dumnealor plac. Iar colac peste pupăză, herr Badeskoo nici măcar nu cunoaște ce spune Manualul, adică faptul că era obligatoriu să ceară consimțământul persoanei respective. Nu a făcut acest lucru, i s-a spus că nu e disponibilă, dar chiar și așa a luat votul în lipsă, încălcând grosolan atât manualul cât și dreptul la demnitate. Alegerile s-au terminat, dar Kasier nu este; dar o să fie, pentru că se pare că funcția de kasier este păstrată pentru un bun amic al fostului Lokotenent-pastor, dar care nu a fost nici el agreat de Konferintza-Komitett pentru că făcea scandal în komunitate.
            Cu ce impresie am rămas? Că ghetoul este un ghetou, deși pare altceva. Un lagăr al minții în care șmecherii amintiți mai sus leagă și dezleagă cum vor ei, aidoma lui Mengele de pe vremuri. Advent-ghetoul pare pentru ei o moștenire personală, un loc numai bun de muls de la prizonierii îndobitociți de la amvoane în care ei savurează puterea de a tăia și spânzura după bunul plac. Rațiunea este zero, demnitatea este pervertită, chiar și Manualul este ignorat. Și nu oricum, nu de oricine, ci tocmai de către cei de sus, în special de numero 3 din Konferintza-Komitett, herr Badeskoo!
 
            Multe ar fi de spus... dar așa cum se întâmplă de obicei cu visurile, nu le poți descrie cu lux de amănunte și nici timp și loc nu este. Dar știu că înainte de a mă trezi mă frământau niște lucruri:
-          Rău am mai ajuns dacă nu se vede „sârma ghimpată” care ne leagă creierele în advent-ghetoul de ziua a șaptea încât să ne comportăm ca niște prizonieri umili, muți în fața abuzurilor Herr- Komandantzilor din Konferintza-Komitett.
-          Și mai rău e să crezi că dai totul pentru Komandantul Suprem, dar în realitate să finanțezi un sistem ticălos, în care cei mai ticăloși sunt chiar cei care îl conduc.
-          Pentru șefii ghetoului nici măcar aparențele nu mai contează. Te fac pe față, cu zâmbetul pe buze și cu sânge rece.
-          Se făcea că va veni curând vremea în care Sfânta Împărtășanie va trebui servită, iar picioarele clătite în apa pocăinței. Sunt curios dacă vreun Komandant-pastor din Konferintza-Komitett va avea tupeul să apară în Komunitate sau vor trimite vreun pensionar cuminte pentru a oficia formal o armonie de dânșii distrusă!
 
În final vă destăinui ultima mea dilemă simțită în vis: oare cum voi ieși din advent-ghetou; de bună voie și silit de împrejurări sau în urma unei acțiuni în care Konferintza-Komitett își va folosi camuflat sau pe față armele din dotare?