Câinii latră, Ursul simte!

 
Am prieteni ciobani. Iar acești prieteni, ca niște păstori care se respectă, au – pe lângă oi și o mulțime de câini. De ce... este lesne de înțeles, având în vedere lupii și urșii care populează pădurile țărișoarei noastre dragi. Și atât de mult este fixat în istorie acest trio  format din păstori, turme și câini, încât o rasă de dulăi a fost botezată chiar așa: câini ciobănești!
Vreau să vă asigur – și istoria dovedește acest lucru – că proverbul „câinii latră, ursul merge” nu prea se aplică acolo unde câinii ciobănești își fac datoria; din contră, oile sunt apărate de primejdii. Dar pe ulițele mărginașe ale satelor de munte, acolo unde doar câte o cotarlă pribegită și face auzit scheunatul jalnic, acolo da, proverbul are valoare: pot să latre câinii de curte cât or vrea, ursul știe că glasul lor nu este deloc primejdios.
 
De câțiva ani, prin curțile adunărilor noastre și mai ales pe ulița largă a internetului, au apărut  niște glasuri care nu prea mai semănau a scâncete de cățel care se dă pe lângă masa stăpânului, ci mai degrabă treceau în zona lătrăturilor sănătoase și a mârâielilor amenințătoare la adresa Ursului Sistem.
O perioadă Ursului puțin i-a păsat: lasă-i să latre cât o vrea, sunt puțini... or să răgușească curând și se vor potoli. Și așa a fost pentru o perioadă, până când vreo doi urși cocoțați destul de sus în haită au călcat pe bec, iar în acel moment s-a petrecut un fenomen care a uimit Asociația Urșilor: câinii s-au dezlănțuit pe ei, oile adventiste au auzit glasul lor și au început să se trezească, iar mușamalizările nu au mai avut efectul de altă dată.
Așa că, lucru destul de rar întâlnit, urșii au trebuit să părăsească Sistemul, și încă pe ușa din dos, cu capul plecat și cu coada între picioare.
 
Care este acum raportul între Câinii ciobănești și Urși? Se tatonează reciproc, se dau lovituri pe la spate, se culeg informații și se alcătuiesc strategii pentru viitor.
Câinii au învățat că Urșii nu renunță deloc ușor la pradă, că se sprijină unul pe altul și că Forurile Supreme suprapuse peste  provinciile românești de altădată nu sunt altceva decât Sindicate ala Urșilor, menite să le apere interesele. Au observat de asemenea că degeaba latră individual și că lătratul cel mai eficient este cel care se aude cel mai departe, până în imensa ogradă a unchiului Google sau pe tarlaua lui Zuckerberg.
Urșii, la rândul lor, au învățat și ei ceva: să se ferească de privirile câinilor (adventomani), să nu mai umble chiar așa, pe mijlocul uliței, să fie mai discreți și... foarte important, să lucreze în grup. Așa că, uitați-vă atent: unde un urs este încolțit, apar imediat alți doi, trei... de la București (Bacău, Arad, Tg. Mureș, Cluj sau Craiova) și fac zid în jurul lui. Iar dacă nu se poate altfel, aplică metoda lui Ponta: pâinea și cuțitul sunt în mâna lor, așa că Manualul este interpretat după cum vor ei, Poruncile sunt doar pentru câini și oi, iar puterea... dulcea putere trebuie apărată cu orice preț.
 
Am vorbit despre trecut. Simțim prezentul. Dar care va fi viitorul?
Pe Urși îi știm bine, le cunoaștem năvavurile, le-am descifrat strategiile. Ce vor face însă Ciobăneștii de acum încolo, asta este întrebarea!
Răspunsul nu-l cunosc, dar știu că există mai multe variante, iar în funcție de cea aleasă, proverbul autohton pomenit mai sus poate fi contrazis sau confirmat. Care ar fi acestea?
Prima și cea mai proastă ar fi aceea de a lătra individual, fiecare pe vocea lui. Dacă se va întâmpla asta și în viitor, cu adevărat „câinii vor lătra iar urșii vor merge mai departe”. Nimic concret nu se va întâmpla, iar urșii vor câștiga pe toate fronturile, chiar dacă vor fi acompaniați  de mârâieli și lătrături.
A doua este ca Ciobăneștii să devină mai isteți și să se asocieze. Chiar așa... de ce nu?  Așa cum există Asociația Urșilor, cu un secretar cocoțat sus de tot în conducere și care este reprezentantul lor în comitet, de ce nu ar exista și Asociația Câinilor și a Oilor, de asemenea cu reprezentanți de ei aleși, care să fie membri de facto în aceleași înalte comitete??
De ce să mai lăsăm ca Pășunea Adventistă să fie condusă numai de unii veniți doar de peste lacul Cernica, iar marea majoritate a adevăraților contribuabili să fie doar simpli spectatori, păcăliți odată la patru ani  să valideze în necunoștință de cauză mașinațiunile haitei de urși?
 
Eu, dar sigur că și voi, m-am săturat să latru la stele. Este momentul în care trebuie să schimbăm foaia, să nu ne mai mulțumim cu mârâitul și cu arătatul colții. Este timpul ca și noi să ne adunăm în grup, dacă vrem să schimbăm ceva pe Pășune.
Am stat prea mult timp degeaba, iar haita Urșilor a tăiat și spânzurat după plac. Suntem mai mulți, suntem mai puternici, dar suntem atent dezbinați și divizați.
Vrem ceva mai bun, vrem un viitor pentru această biserică și o moștenire sănătoasă pentru copiii noștri? Dacă da, un singur lucru putem face pentru ca Urșii să îl simtă:
Propun înființarea ASOCIAȚIEI LAICILOR ADVENTIȘTI, cu reprezentanți  în toate comitetele bisericii și cu filiale măcar în capitalele de județ, astfel încât glasul nostru, al membrilor de rând să fie auzit cât mai tare. Biserica este și a noastră, nu numai a pastorilor obișnuiți să comande, să tragă sfori și să cheltuie bani.
Și noi avem oameni capabili în rândurile noastre, și noi dorim un viitor acestei biserici, și noi dorim o lume mai frumoasă pe acest pământ, așa că oricine se împotrivește unei astfel de inițiative nu este un slujitor al lui Dumnezeu, ci al Satanei.
 
Lansez în dezbatere publică acest proiect. Luați aminte la această propunere și faceți-o cunoscută la câți mai mulți dintre frații voștri. Distribuiți-o mai mult decât orice alt articol, dați de știre lumii că ne-am trezit și că ne cerem drepturile. Haideți să lăsăm la o parte lenea și delăsarea, împreună putem fi puternici, împreună ne putem apăra de abuzuri, împreună putem construi un viitor.
Iar dacă Urșii ne vor pune piedici, atunci vom putea construi o alternativă!
 
În funcție de părerile voastre, voi veni cu un proiect de statut, vom putea discuta despre organizare, despre finanțare, despre reprezentare. De noi depinde, doar de dorința noastră. În rest, totul este posibil!
Dumnezeu cu noi!