De la respect la dragoste!

 

Legea = dragoste!

Da, așa am fost învățat în perioada adolescenței mele spirituale petrecută în Biserica Adventistă. Și nici acum nu sunt îndrumat să cred altfel (vezi lecțiunile trimestrului abia încheiat), deși se întrezăresc timid și alte direcții de interpretare a Cuvântului. Legea e lege, e bună și dreaptă, este expresia dragostei lui Hristos, este oglindă, este dreptar , este... .

Cam asta spune biserica; dar Dumnezeu?

 

Văd încă în minte imaginea tablelor legii împărțite asimetric și cu cele două descrieri de deasupra lor (I, II, III, IV: dragostea față de Dumnezeu; V, VI, VII,VIII, IX, X: dragostea față de aproapele) și recunosc: da, unde e lege nu e tocmeală. Dar nu văd în acest tablou și ceea ce se presupune că ar fi în spatele lespezilor reci de piatră: dragostea, cuvântul acela frumos și dorit, sinonimul lui Dumnezeu și elementul suprem care va dăinui pentru veșnicie.

Eliberat de prejudecăți văd în aceste cuvinte doar imperative seci, ordine de tip milităresc rostite scurt și apăsat, menite doar să asigure ordinea necesară într-o mulțime de oameni precupați să supraviețuiască.

Mă minunez de mine cum am putut să asociez cuvântul dragoste cu Legea, pentru că nu există ceva mai antagonic decât să pui laolaltă iubirea cu porunca.

Dragostea nu se cere, nu se impune, nu apare în urma vreunui ordin. Dragostea nu poate fi obținută în tribunal, nu poate fi legiferată în parlament, nu poate fi obiectul unei tranzacții. Dragostea se primește sau se oferă de bună voie, necondiționat, gratis, fără obligații. Dragostea este dragoste, nimic mai mult.

A crede în continuare că poți iubi în urma unor porunci, fie ele date chiar de însuși Dumnezeu, este o aberație. Și măcar în ceasul al doisprezecelea vă invit să vă reconsiderați poziția, spre binele și bucuria voastră veșnice. Așa că vă ofer alt termen, mult mai potrivit, pentru a-l asocia cu Legea (celor zece porunci): respectul!

 

Într-o  societate imatură (la fel și pentru un copil mic) legile și regulamentele sunt absolut indispensabile și binevenite. Pentru o bună conviețuire, pentru asigurarea drepturilor și a demnităților, pentru pedepsirea celor care refuză să acorde semenilor lor respectul cuvenit, existența unui cod etic bine alcătuit face diferența dintre armonie și haos, dintre oameni și animale.

Iar Dumnezeul lui Moise a știut lucrul acesta și a decis: acest popor are nevoie de legi, altfel este sortit pieirii. Și de atunci încoace a devenit ceva firesc ca niște porunci scrise să definească (mai mult sau mai puțin clar) relația dintre om și Dumnezeu și relațiile dintre oameni.

Au fost secole întregi în care iudeii (să ne raportăm doar la ei) în care Legea de la Sinai a funcționat, iar poporul a supraviețuit. Dar păcat a existat întotdeauna, dragoste adevărată nu a fost nici pentru semen și nici pentru Dumnezeu și nici ascultare. Ba din contră: doar pedepsele au reușit să-i disciplineze cât de cât (vezi legea Talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!), sau și mai grav, perioade de robie... probabil necesare tocmai pentru a învăța să învețe din propriile greșeli.

E clar că această autoritate a Legii a fost necesară și că a reușit să producă o societate funcțională. Dar la fel de clar este că nu a creat un Paradis nici pe această planetă și nici în zona locuită de evrei. Și nici în bisericile creștine ( îndeosebi în BAZȘ, unde cele 10 porunci sunt la mare preț) nu simți că trăiești ca în cer... ba chiar din contră.

De ce? Tocmai pentru că iudeii vechi (dar și creștinii) s-au  concentrat pe păzirea legilor, nu pe supremația dragostei, iar rezultatele acestei mentalități s-au văzut și se văd în continuare și nu sunt cele mai potrivite. Faptele se văd, atmosfera se simte, răutatea ne distruge așa că este din ce în ce mai clar că se impune o schimbare de paradigmă.

 Dar care trebuie să fie aceasta, pentru a nu greși din nou?

 

În momentul în care societatea umană era cât de cât evoluată și pregătită pentru a putea accepta această schimbare, Dumnezeu-dragoste a ales să se întrupeze pe această planetă pentru a  demonstra lumii beneficiile unei societăți în care nu legile guvernează, ci dragostea!

Isus a ales să trăiască nu după legea poporului ci după legea dragostei. Și atât de mult a dorit să ne învețe acest mod de a trăi, încât a făcut-o cu prețul propriei vieți, ca exemplu a cât de mult a iubit El lumea. Dar nu a făcut numai atât; cu autoritatea cu care a venit de sus, Isus a schimbat chiar și Legea: „Vă dau o poruncă nouă, să vă iubiți unii pe alții!”. Deși este simplu de înțeles și de pus în practică, partizanii Legii o contestă și o interpretează cum vor, văzând-o ca pe o expresie simplificată a legii lui Moise.

Dar în realitate Isus a abrogat legea veche, așa cum se întâmplă în toată lumea atunci când se adoptă o nouă lege. Isus a schimbat macazul, mutând centrul de greutate de la impunerea respectului reciproc, la dragostea față de aproapele și față de Dumnezeu.

El s-a oferit ca exemplu a ceea ce înseamnă să trăiești nu pentru tine  ci pentru alții, ca prim Adam al unei noi specii umane: homo agapes, omul capabil să își iubească aproapele (cel puțin) la fel de mult precum se iubește pe sine.

 

De ce există reticență în a adopta ca normă de viață o regulă simpă – să iubești, în locul unui cod de legi stufoase și greoaie? Simplu: pentru că de-a lungul mileniilor ni s-a implementat în minte nevoia de reguli și mulți dintre noi simt că nu se poate altfel. Și tocmai de aceea creștinii fundamentaliști sunt adepții literei legii, pentru că au nevoie de un „stă scris” în absența unei conștiințe bazate pe înțelegere și rațiune.

 Și chiar în rândul oamenilor de bună credință, dacă sunt obișnuiți cu normele și regulamentele apare o întrebare: „bine, bine... înțeleg că trebuie să îmi iubesc semenii, dar cum, cât și în ce fel trebuie să o fac?

Pentru aceștia și pentru voi toți vă ofer și răspunsul de care aveți nevoie, unul simplu și pe care cred că deja îl știați, dar nu i-ați dat importanța cuvenită: „tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii (Mat.7:12)”.

 

Iată ce trebuie să faceți! Dragostea trebuie să triumfe, altfel nu se poate, pentru că Dumnezeu a ales să guverneze prin dragoste și nu prin porunci. Iar dacă niște legi ne-au fost impuse, a fost pentru că erau necesare (și pentru unii încă sunt) atâta timp cât nu eram în stare să iubim. Dar nu acesta este idealul, nu acesta este finalul, nu aceasta este soluția lui Dumnezeu pentru o viață mai bună. A-ți respecta aproapele este un lucru frumos și binevenit. Dar a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți este dumnezeiesc.

Biblia are peste 1200 de pagini. Dar din toată Biblia, dacă vreți să rețineți esențialul și să trăiți așa cum meritați și așa cum și-ar dori și Dumnezeu, aveți nevoie doar de aceste două directive care răspund la întrebările „ce” și „cum”:

- Ce să facem pentru a moșteni viața veșnică? Răspuns valid: Să vă iubiți unii pe alții!

- Cum să știm cum să iubim și în ce condiții? Rezolvarea oferită de Isus: tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel!

 

De atât aveți nevoie să faceți, aici și oriunde, astăzi și oricând. Cu dragoste să vă binecuvânte Dumnezeu. Amin!