E corect să dai zecime!

 
            Fusei acum o săptămână pe la Cernica. Nu întâmplător, ci în urma unei invitații de a participa la un week-end de lucru pe tema isprăvniciei, organizat de Departamentul de Administrare Creștină a Vieții.
            Lume bună acolo... adică reprezentanți de peste ocean, tocmai de la Conferința Generală: Erika Puni (directorul departamentului), Larry Evans și Mario Niño (directori asociați), Corrado Cozzi și Paolo Benini (diviziunea Inter Europa). Pe lângă ei, delegați, pastori, invitați și o grămadă de elevi de la LTA (ca să fie sala plină în timpul predicii televizate în direct). Iar undeva în sală, fără costum și cravată, the spartan - director of Adventomania blog :-) .
            Multe fură spuse în cele 6 predici la care am asistat (am recitit cu ocazia asta Alchimistul lui Paulo Coelho) dar puține idei au și rămas în minte. Dintre ele se remarcă una, repetată obsesiv și de către toți vorbitorii: zecimea este a Domnului, ca semn al recunoașterii ca Proprietar a Tot și a Toate, iar biserica este îndreptățită să cheltuie această parte așa zis sfântă.
Un întreg arsenal lingvistic a fost folosit pentru a convinge că Dumnezeu dorește zecimea ta și a mea. Sunt sigur că unii au plecat de acolo convinși (încă o dată) de acest lucru, dar nu a fost și cazul meu. În schimb, am plecat și eu de acolo convins de următoarea idee: e corect să dai zecime!!!
 
Dacă ar citi pastorii numiți mai sus această afirmație a mea probabil că și-ar freca mâinile de satisfacție: în urma prezentărilor noastre spartanul declară că este de acord cu plătirea zecimii. Dar i-aș sfătui să nu se grăbească și să citească până la cap acest articol (la fel vă sfătuiesc și pe voi...).
Dar înainte de a clarifica această afirmație a  mea față de zecime vreau să fac anumite precizări:
1. Nu sunt de acord cu ideea că zecimea este „a Domnului”. Dumnezeu NU are nevoie de zecimea mea. La Dumnezeu NU poate ajunge zecimea mea, chiar dacă aș dori eu acest lucru. Lui Adam nu i s-a impus să dea zecime și nici nu i s-a vorbit despre ea. Zecimea nu este de origine divină ci este 100% omenească și dedicată unor activități omenești.
2. Pastorii, indiferent de religie – deci nici pastorii adventiști, NU sunt nici reprezentanții și nici slujitorii lui Dumnezeu pe acest pământ, deci NU au nici un drept divin să ceară, să primească sau să administreze „partea Domnului”. Ei nu sunt altceva decât angajați cu carte de muncă pe statul de plată al bisericilor lor. Nimic altceva, oricât de mult ar dori schimbe acest lucru.
3. Vorbesc despre „zeciuială” în sensul unor bani puși voluntar de o parte pentru scopuri altruiste și acte de caritate. Deși termenul în sine se referă la o zecime din venituri,  nu mi se pare obligatorie respectarea acestui procent, dar este vorba de o contribuție rezonabilă dacă dorim să creăm o lume mai bună pe acest pământ.
4. Exclud orice asociere OBLIGATORIE între zecime și biserică, deși nu exclud biserica din rândul potențialilor destinatari ai zecimii. Omul trebuie să fie liber în a dărui acești bani oricui, oriunde și oricât!
 
Iată acum de ce mă declar un susținător al cheltuirii unui procent de (plus-minus) 10% din venituri pentru altceva decât scopuri personale (Notă: aceasta este o convingere proprie la care am ajuns în urma experienței mele de viață și a lecturării multor cărți din domeniul dezvotării personale și nu o regulă impusă de cineva).
În primul rând recomand ca cei care doresc să izbutească în plan financiar să nu uite să pună de o parte din câștigul lor pentru a-i oferi altora. Dacă vor să le meargă bine, cea mai bună cale este să ofere ceea ce vor să primească. Dăruind, arată că sunt demni să primească și mai mult, iar Dumnezeu (Universul... pentru necreștini) nu va rămâne dator. Este o lege a naturii care chiar funcționează: vrei să ai... începe prin a oferi.
În al doilea rând, dăruind îți arăți recunoștința. Este modalitatea prin care spui „mulțumesc” pentru oportunitățile prin care ai câștigat acei bani. Fiind recunoscător arăți că prețuiești ceea ce ai obținut.
În al treilea rând, este o obligație morală din partea ta. Cel puțin cât timp ai fost copil ai primit de la alții. Poate primești și acum, deci e normal ca și tu să dai atât cât poți. Și nu uita, este foarte posibil ca peste câțiva ani să ai nevoie să primești din nou ceva din partea altora.
Punctul patru: dăruind, tu poți contribui ca lumea să devină mai bună. Iar dacă societatea evoluează și tu vei avea de câștigat.
 
Unde și cui poți oferi zecimea ta?
Această întrebare este pe buzele multor oameni. Unii au găsit un răspuns, alții încă îl mai caută. Și pentru unii și pentru ceilalți ofer o recomandare: ascultă-ți inima. Vei găsi astfel persoane, proiecte, nevoi, instituții despre care vei simți că merită să investești în ele.
Nu te lăsa amăgit de pastorul tău care îți spune că zecimea este doar a bisericii și că tu nu ai dreptul să gândești ce să faci cu ea! Nu te lăsa influențat să crezi că nu e treaba ta să ceri informații despre cum sunt folosite donațiile tale! Așa cum mântuirea este personală și nu are de a face cu biserica, tot așa Dumnezeu ți-a dat o minte cu care să cugeți ce e bine și ce e rău în orice domeniu al vieții tale, inclusiv în administrarea finanțelor tale.
Dacă, în urma unei cercetări serioase și pe baza propriei convingeri, decizi că vrei să oferi bisericii tale zecimea, nu e nimic rău în asta, este dreptul tău! Iar mai departe, îți poți exprima încă o opțiune de care biserica trebuie să țină cont: poți alege ca zecimea să rămână la dispoziția bisericii în care ești membru sau să fie donată conferinței, dacă asta dorești. Tu, cel care oferi banii, ai dreptul să decizi pentru ce anume să fie folosiți banii tăi.
 
De ce spun „banii tăi” și nu „banii Domnului”? Pentru că sunt ai tăi, ai muncit pentru ei!!! Dacă ai un nuc în grădină... poți spune că ai primit fructele în dar, fără să faci aproape nimic pentru asta. Dar dacă lucrezi la patron, TU ești cel care ai produs acești bani, pentru că dacă nu ai fi muncit, banii aceștia nu ar fi existat.
Dumnezeu, ca un Tată iubitor, NU îți va cere niciodată impozit sau chirie pentru viață, pentru dreptul de a folosi această planetă. Nu are nevoie de banii tăi, pentru că nu are ce face cu ei. Și nu are nici angajați, după cum declară pastorii (dacă ar avea, ar fi în stare să-I plătească singur, nu ar face apel la buzunarul tău).
Și nici biserică nu are! Biserica nu este de origine divină și nu s-a născut nici măcar în Eden, așa că nu are nici un drept să îți ceară vreun ban.
Bine, bine, poți spune... dar atunci biserica din ce mai trăiește? Leviții aveau dreptul să primească zecime, deoarece ei lucrau pentru Dumnezeu, iar acum pastorii fac același lucru.
Răspunsul meu este DA și NU. Da, aveau dreptul să consume din zecimea oferită de popor. Nu, nu lucrau pentru Dumnezeu ci pentru o instituție care oferea servicii de asistență religioasă, fie că era vorba de Templu sau de Biserică.
Evreii din vechime, proaspăt ieșiți din Egipt, și-au dorit o religie pompoasă, costisitoare, pentru că așa credeau ei că este bine. Iar pentru ca eul lor să fie satisfăcut, trebuia ca un grup de oameni să se ocupe de Templu... și nu puțini: o seminție! Pentru că doreau un Templu cu un întreg aparat religios la dispoziția lor, logic că trebuia să plătească pentru asta, iar zecimea tocmai aici mergea. Preoții și leviții pe ei îi slujeau, așa că tot de ei erau și plătiți.
În zilele noastre paralela este simplu de făcut: vrei, frate, să ai biserică, să ai un pastor care să îți predice, instructori pentru copii, intendent pentru a face curățenie... este normal să plătești. Vrei biserică la nivel național, vrei post de televiziune, casă de vacanță, centru de tineret, institut universitar... da, este normal să bagi mâna în buzunar. Vrei ca părerea ta despre Evanghelie să fie predicată, iar tu nu ai timp sau chef să faci asta... trebuie să oferi bani.
 
Sunt întru totul de acord ca Biserica să ceară bani. Dar cu unele amendamente:
- În primul rând să recunoască faptul că NU este mandatată de Dumnezeu să facă asta, ci tocmai de cei care plătesc. Practic, membrii sunt acționarii bisericii, iar pastorii sunt angajați. Logic ar fi ca acționarii (membrii) să își voteze reprezentanți în Consiliul de Administrație al bisericii, nu pastorii să se aleagă între ei.
- Biserica să nu mai mintă că are dreptul la „partea lui Dumnezeu”! Ar fi onest să spună că omul este dator să contribuie cu ceva la finanțele bisericii dacă este membru și / sau dacă se identifică cu misiunea acelei biserici.
- Sintagma „zecimi și daruri” ar trebui eliminată. Pur și simplu se folosesc doi termeni pentru a băga mâna cât mai adânc în buzunarele credincioșilor, la fel cum face guvernul botezând taxele cu nume de TVA, impozit, acciză, contribuție... etc. .
- Biserica să fie total transparentă la toate nivelurile în ceea ce privește cheltuirea banilor proveniți din donații. Pastorii (cel puțin cei din conducere) ar trebui să își publice declarații de avere ca orice demnitar plătit din bani publici. Orice membru ar trebui să aibă dreptul ca oricând să verifice destinația banilor pe care i-a donat bisericii.
- Membrii ar trebui să aibă dreptul la vot direct în ceea ce privește alegerea proiectelor care pot fi finanțate de către biserică. Fiecare membru ar trebui să aibă libertatea de a decide destinația banilor donați. Tehnic, acum este posibil ca aceste două măsuri să fie implementate într-un sistem informatic la care membrii să aibă acces.
- Biserica locală trebuie să fie suverană și să colecteze toate contribuțiile membrilor ei. Aceștia trebuie să decidă dacă și ce pastor angajează, ce și cum construiesc, pe cine vor să invite pentru a le ține seminarii, prelegeri, lecții pentru tineri, etc. O parte din bani va fi direcționată spre proiecte naționale derulate sub conducerea unui for superior unde biserica locală își poate trimite reprezentanți. Pastorul trebuie să reprezinte biserica sa într-o asociație de biserici, nu să fie trimisul conferinței în comunitatea locală.
- Biserica trebuie să demonstreze că este în căutarea adevărului, iar angajații pe care îi are trebuie să fie cu adevărat profesioniști în ceea ce fac, astfel încât să își merite banii.
 
Îmi închipui acum, la finalul acestui articol că rolurile s-au inversat, iar acei reprezentanți ai Conferinței Generale au terminat de vorbit și acum ascultă. În concluzie, le-aș spune următoarele:
Terminați cu gargara, lăsați-l pe Dumnezeu în pace și ieșiți onest în fața bisericii și spuneți adevărul. Anume că Dumnezeu nu are pretenții financiare, dar se bucură dacă cineva este darnic cu aproapele său.
Recunoașteți o dată pentru totdeauna că între biserică și credincioși trebuie să existe o convenție, un fel de contract în cadrul căruia pastorii oferă instruire în schimbul unui salariu provenit din donațiile membrilor.
Reduceți birocrația, oferiți autonomie bisericilor locale, terminați cu nepotismele. Faceți-vă datoria, instruiți-vă temeninic întâi voi, pastorii, pentru a fi în stare să instruiți la rândul vostru pe alții.
Lăsați să existe concurență, nu aveți drept de monopol pe donațiile credincioșilor. Bisericile trebuie să poată decide pe cine invită la amvoane (pastori, teologi, psihologi, medici, traineri, avocați... etc.) dacă are nevoie de cunoștințele lor, iar aceștia să poată fi plătiți.
Terminați cu manipularea, cu inducerea fricii, cu spălarea la creier cu citate din Maleahi, doar pentru a vă asigura că visteria este mereu plină. Faceți-vă datoria și vor exista și bani pentru salariile voastre, fără a fi nevoiți să mințiți și să manipulați oamenii.
Și nu în ultimul rând, recunoașteți că sunteți doar oameni, plătiți de către oameni pentru a lucra pentru oameni. Terminați cu folosirea de termeni gen „unsul Domnului” sau „slujitorii lui Dumnezeu”, deoarece nu aveți nici o calitate specială în afară de un contract de muncă cu o biserică.
 
De voi găsi vreodată o biserică onestă, capabilă să recunoască aceste lucruri și să lucreze pentru iluminarea membrilor ei, cu drag o voi sprijini. Cu sufletul, cu trupul, cu mintea și cu finanțele mele. Dar voi, mincinoși cu diplomă care pretindeți că aveți numai drepturi dar nu și obligații, doar pentru că pe diploma voastră scrie cuvântul „pastor”, mutați-vă gândurile în zona asistaților sociali. Sunt proști... dar mulți și încă sunt ușor de manipulat.
Dar timpul trece, lumea evoluează, informația se întinde cu repeziciune, iar natalitatea adventiștilor nu se aseamănă cu cea a penticostalilor. Așa că... dragi pastori de azi, se prea poate ca voi să nu fiți pastorii pensionari de mâine, tocmai pentru că vreți zecime, dar nu vă faceți meseria.
 
 
Încă mai e timp să faceți ceva, deși nu vă văd în stare decât de a predica, predica și iar predica... și asta la un nivel de primitiv.  Ceea ce semănați astăzi de la amvoane, veți culege peste câțiva ani, așa că... aveți grijă ce faceți cu viitorul acestei biserici.
Eu vă avertizez, voi decideți dacă vă pasă. Să ne dea Domnul minte, și nouă... și vouă, pentru a ne călăuzi spre adevăr și lumină.
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.