Teologiile penumbrei

 
            Există între granițele statelor obsedate de control o zonă de pământ numită „fâșie”. Nu știu cât de lată este, dar există: nu aparține nici unui stat, este un fel de pământ al nimănui, o incertitudine între două certitudini.
            Există zile noroase, în care soarele nu strălucește pe cer, dar nici întuneric nu este!
            Există penumbră, adică o zonă în care umbra și lumina sunt prezente amândouă, deși pare oarecum ciudat.
            Există culoarea gri, undeva între alb și negru.
 
            Nu știu dacă v-ați gândit vreodată că această „fâșie” (penumbră, culoare gri...) este prezentă de multe ori în viețile noastre. Evident,  nu la modul fizic... ci foarte subtil, aproape neobservată. De pildă, o vorbă spusă cu subînțeles, care poate fi interpretată și cu da... dar și cu nu, în funcție de circumstanțe. Sau, mai aproape de înțelesurile dâmbovițene, o poziție din care să poți lejer sări într-o parte sau alta, dacă interesele o cer.
            Chiar și în viața noastră spirituală, posibilitatea de a gândi în mod „creativ” are circumstanțe deosebit de serioase; fiind obligați să facem alegeri în viață, de alegerea variantei corecte atârnă lucruri extrem de serioase.
Concret, vreau să vorbesc despre posibilitatea de a interpreta Biblia după buna cuviință. Adică despre existența unor versete care sunt pe „fâșie”, pe arătură, cu un înțeles ambiguu și care pot căpăta două sensuri diferite în funcție de interesele cititorului sau ale teologului care le folosește într-o predică.
             
            De ce este importantă această demonstrație? Simplu: pentru că dintr-o combinație de texte cu câte două posibilități de interpretare se pot naște mai multe doctrine (combinări de „n” luate câte „k” parcă se spunea în matematică...).
            Iată cum se face: să presupunem că studiem 10 texte biblice și fiecare dintre ele poate avea două înțelesuri posibil adevărate: A și B. În urma studiului, dar mai ales a convingerilor personale, șirurile de combinații pot fi de genul: ABBAABAB..., sau BABBABAB... șamd. Ce poți face cu această sumă de înțelesuri? Un fel de matrice ideologică cu rădăcini biblice, dar unică și originală. Se ia apoi acest construct, se fasonează un pic și apoi se prezintă ca fiind de sorginte divină, fiind primit prin revelație. Și așa... se naște o nouă teologie.
            Dacă nu ești atent, construcția logică pare foarte solidă, cu argumente care par să se lege între ele. Dar dacă ai o doză mai mare de spirit critic, imediat o să vezi șubrezimea argumentației și interesele care o susțin.
Nu știu dacă am reușit să mă fac înțeles, așa că o să trec la exemple pentru a explica pe viu ceea ce vreau să demonstrez.
 
            Exemplul nr. 1: Teologia zecimii.
            Despre Melhisedec se spune că era și preot al Domnului, dar și împărat al Salemului. Biblia spune că Avraam i-a dat zecime... dar cui... împăratului (pentru protecție) sau preotului (ca parte a Domnului)? Eu înclin să cred că a fost un fel de tribut plătit din pradă pentru a fi pus sub ocrotirea acestui împărat, pastorii predică altceva: Avraam a plătit zecime, așa trebuie să facem și noi, deși această zeciuială nu era din turmele lui sau de pe ogoarele pe care le muncea!!!
            Iacov, în Geneza 28, pune tot felul de condiții pentru a da zecime: dacă voi fi păzit, dacă voi avea hrană și îmbrăcăminte... îți voi da a zecea parte. Eu văd în asta că zeciuiala nu era un sistem reglementat în timpul vieții lui, ci că era o juruință personală, o dorință plecată din disperare, așa cum fac mulți alții la vreme de restriște. Pastorii însă arată că îl mustra conștiința că NU dăduse zecimea, iar acum promitea că o să-și schimbe comportamentul.
            Fiecare cu părerea lui...!
            Tot despre zeciuială se spune în Biblie că în anumite situații (anul 3), poporul mânca din zeciuală. Unii spun că da, poporul se poate bucura de rezervele din zeciuală, pastorii predică existența unei a doua zecimi!!!
Maleahi 10. Am auzit două variante de interpretare. Pastorii spun că Dumnezeu se supără pe cei care nu plătesc zecimea. Alți cititori ai Bibliei au argumente că era o situație izolată, în care rezervele de hrană pentru văduve și orfani erau goale, ceea ce nu era pe placul Domnului.
Întrebare: Cine are dreptate?
Răspuns corect: Cine vrei tu, cititorule!!!
 
Exemplul nr. 2: Doctrina trinității.
În Geneza ni se spune, foarte vag, că Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Atât de sumar este textul încât se poate spună că era vorba de o persoană distinctă, dar și de puterea, prezența, influența lui Dumnezeu.
În Ioel 2.29 se spune că „voi turna Duhul Meu peste orice făptură...”. O persoană nu se poate turna nici măcar la figurat, dar a influența pe cineva se poate spune.
Multe texte biblice vorbesc doar despre Tatăl și Fiul, referindu-se la divinitate, fără să spună ceva și despre o a treia persoană. Dar la fel de logic este să presupui că este vorba despre o persoană, citind în Epistola lui Ioan că va fi trimis un Mângâietor.
Despre textul din 1 Ioan 5, 7-8, singurul în care apar enumerate clar persoanele dumnezeirii se vorbește insistent că ar fi o falsificare, un text care nu apare decât în manuscrisele foarte târzii, așa că nu îl luăm în considerație.
Întrebare: Cine are dreptate?
Răspuns corect: Cine vrei tu, cititorule!!!
 
Exemplul nr. 3. Doctrina nemuririi sufletului.
Și în această direcție se pot face multe interpretări. În Luca 8 ni se spune că după ce Isus a înviat o fetiță, „duhul ei s-a întors în ea”. Adepții reîncarnării pot susține cu argumente că au dreptate, alții spun că „duhul” se referă doar la ideea de viață, nu la un suflet nemuritor.
Alt text celebru, în care o amărâtă de virgulă capătă proporții cosmice: „Adevărat îți spun (posibilă virgulă) astăzi (posibilă virgulă) vei fi cu mine în rai”. După locul în care pui virgula poți schimba tot sensul Bibliei: ori suntem suflete care mergem instant în rai după moarte, ori vom avea parte de judecată, de Mântuitor, de rai sau de moarte la revenirea lui Isus.
Întrebare: Cine are dreptate?
Răspuns corect: Cine vrei tu, cititorule!!!
 
 
Nu sunt de profesie teolog și de aceea nu intru în amănunte. Am redat aceste trei cazuri doar pentru a arăta că atât timp cât Biblia lasă loc la interpretări, orice doctrină nu este altceva decât o combinație de crezuri, creată în funcție de preferințe și prejudecăți și NU este adevăr absolut!
Știu, vor sări unii în sus de fund că am scos texte din context, că Biblia nu se contrazice și că se explică singură, că s-au făcut analize aprofundate... etc. . Dar eu știu una și bună: pe baza aceleiași Biblii există atâtea zeci de religii (vorbesc de cele mari, că altfel sunt câteva mii), iar adepții fiecarei religii spune că doar a lui este cea adevărată, deși adevărul nu poate fi tăiat în bucățele și împărțit.
Chiar și în sânul aceleiași religii există diferențe de opinii și... culmea, fiecare argumentează cu Biblia că el are dreptate, deși susțin idei total opuse. E o plăcere să-i vezi certându-se cu Bibliile în mâini, fiecare ridiculizând argumentele celuilalt; iar dacă nu reușesc apelează la părerile altora pentru a demonstra că au dreptate (așa se face să Spiritul EGW a devenit pentru adventiși un fel de wikipedia cu lămuriri suplimentare, pentru unii... chiar mai de încredere decât Biblia însăși!).
 
Concluzie: Doctrina adventistă este și ea o interpretare a Bibliei și nimic altceva. Chiar și ceea ce scriu eu pe Adventomania se bazează pe o interpretare personală, nu susțin altceva.
Unii nu sunt de acord nici cu mine și nici cu biserica, deci au și ei interpretarea lor proprie.
Iar tu, cel care citești aceste rânduri... probabil că ai și tu varianta ta, chiar dacă nu o faci de obicei publică.
Așadar, în final... cine are dreptate?
 
Răspuns corect: cine vrei tu, cititorule!
 
 
 P.S. Acum mi-a mai venit o idee despre cum poți manipula textele biblice după cum dorești: dacă un text nu îți convine, îl tragi în zona „gri” pentru a-l face inofensiv.  
Am ales pentru acest exemplu versetul din Gen. 1.14: Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: "Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
            Pentru mine e foarte clar că nici un șarpe nu mănâncă țărână și nu va mânca vreodată. Dar cum scapă un fundamentalist convins că în Geneza se găsește o descriere științifică a creației din această capcană literară? Simplu: declară senin că este o vorbire figurată, deși restul capitolelor trebuie musai interpretate ca fiind literale.
Nu e corect, dar merge; nimic nu este imposibil în interpretarea Bibliei pentru unii... numai voință să fie!!!