Conferință, dragostea mea...

 
De mâine vom avea un nou președinte. A ieșit din anonimat, a intrat în politică, a candidat și... în ciuda tuturor previziunilor, a câștigat. A trecut destulă vreme de la alegeri și mai toate televiziunile au intervievat politicieni și analiști pentru a afla cum de a fost posibilă o astfel de inversare de scor. S-au dat răspunsuri, s-au vehiculat idei și s-au emis ipoteze, unele veridice iar altele doar tangente la adevăr.
Probabil că adevărul stă într-un cumul de factori, dar dintre toate teoriile una mi s-a părut demnă de interes și cred că explică cel mai bine răsturnarea de situație prin care a trecut politica românească. Una veche (ca să vezi!!!), dar foarte actuală și care, parafrazată, spune cam așa:
 
„Legea lui Marx, Karl pe numele mic. Reformulată în termeni actuali, ea sună aşa: Saltul tehnologic produce schimbarea relaţiilor socio-umane. Naşte alte tipuri de om.”Cristian Tudor Popescu, ziarul Gândul.
Am fost instruiți să-l urâm pe Marx, pentru că a fost un dușman declarat al religiilor, catalogându-le ca fiind „opium pentru popoare”, dar culmea, astăzi am ajuns să-i cam dăm dreptate. Iar în privința profeției despre impactul tehnologiei în viața socială, iată că din nou ne declarăm de acord cu el, deși în secolul 19 habar nu avea că va exista vreodată internet și facebook.
A nimerit-o!  Și datorită faptului că religia este soră bună cu politica (amândouă au apucături de profesioniste la șosea) și pentru că ambele se încadrează în spațiul relațiilor sociale, am curajul să enunț o profeție modernă pornind de la spusele vizionarului filosof:
 
„Saltul tehnologic produce schimbări în funcționarea instituțiilor religioase. Naște alte tipuri de credincioși!”
 
Simțeam de mult că se produc schimbări în mentalitatea membrilor tineri din bisericile noastre, dar nu intuiam care este vectorul principal care stă în spatele acestor mutații. Dar acum sunt sigur că tehnologia este de vină pentru că biserica de astăzi nu mai seamănă cu cea de ieri, iar cea de mâine va fi și ea diferită de cea de astăzi, în ciuda faptului că până spre anii 2000 practic nu s-au înregistrat schimbări vizibile.
Da, tehnologia informației, calculatoarele și internetul au făcut posibile aceste schimbări. Iar trendul este crescător, pentru că și viteza cu care informația se transmite crește exponențial.
Iată schimbările pe care le observ eu în adventismul ultimilor 5-10 ani.
- Accestul la informație. Dacă până în anii 2000 numai cei care aveau o bibliotecă bine dotată aveau posibilitatea de a se documenta, acum toată lumea are aceleași posibilități datorită internetului. De exemplu, chiar și scrierile EGW (în totalitatea lor) erau disponibile doar pentru pastori; acum oricine le poate studia (și critica) în amănunțime.
- Schimbul de păreri. Datorită ușurinței cu care comunicăm (telefonie cu mii de minute, skype, mail, rețele de socializare), informația circulă cu repeziciune. Situațiile în care conducerea bisericii reușea să le mușamalizeze anumite cazuri au dispărut: o știre compromițătoare se răspândește în doar câteva ore în toată țara... ba chiar în toată lumea.
- Oferta de predici. Nu îți place cum predică pastorul tău... acum ai la dispoziție alternative de a-ți petrece sabatul. Ba chiar mai mult... ai termen de comparație, iar asta nu dă bine pentru cei slabi pregătiți.
- Apariția unor surse de informare independendente de biserică: bloguri, forumuri, grupuri pe facebook.
- Gruparea oamenilor în jurul unor lideri de opinie de pe internet face ca practic să existe deja un fel de biserici virtuale, comunități în care poți să te exprimi, să îți faci cunoscute ideile, să simți că contezi.
- Organizarea. Deși începuturile sunt timide se întrevăd deja intenții de organizare a acestor grupuri și în afara internetului, în lumea fizică, acolo unde se simte lipsa.
 
De ce pun la un loc aceste observații? Pentru că toate aceste mișcări „în spatele frontului” arată că Marx avea dreptate și că biserica nu poate scăpa nici ea de tăvălugul informației. Primăvara arabă, Egiptul, Ucraina și mai aproape de noi alegerile prezidențiale din noiembrie arată că impactul tehnologiei a trecut de faza în care era prezent, dar fără putere. Deja se poate vorbi la timpul prezent – și din ce în ce mai mult în viitor – despre impactul masiv al comunicării fără frontiere între oameni. Și dacă schimbări majore au fost posibile în politică, sunt absolut sigur că ele vor urma și în viața religioasă.
 
Cred că vom asista destul de curând (ani, nu luni!!) la o repetare a istoriei PSD-ului nereformat în biserica din care facem parte. De ce?
Pentru că și la ei, dar și la noi, puterea sucește mințile, naște corupți, atrofiază bunul simț și îndepărtează conducătorii de realitatea de la firul ierbii.
Reformele sunt necesare, dar se amână la infinit. Comunicarea cu cei care îi aleg este ca și inexistentă, mai degrabă este dictatură decât democrație, monolog și nu dialog.
În ambele cazuri alegerea staff-ului este doar de fațadă, jocurile din culise fiind de fapt cele cu adevărat importante.
Excluderea membrilor incomozi parcă este trasă la indigo: cine nu este în ton cu conducerea și are curajul să gândească și să vorbească... adio funcții, adio calitate de membru.
Micile ciupeli personale sunt și ele omniprezente: în partid se fac bani din intermedieri și mită, în biserici din atribuiri de contracte, facturi umflate și angajări pe pile.
Există baroni în ambele structuri. Ei au consiliile județene, ai noștri au Centrul Media, Editura, casele de vacanță, etc.
Nu există profesioniși. Așa e în politică... poți ajunge ministru dacă ai spatele asigurat de către partid, chiar dacă nu te pricepi. Nici în conducerea bisericii nu ajung profesionișii; nu știu cum se face, dar pastorii se descurcă la toate (psihologie, consiliere, management, finanțe, comunicare). Da, se pricep: puțin și prost!
 
Prin prisma rezultatelor partidului stat PSD la ultimele alegeri întrezăresc doar două variante de viitor pentru BAZȘ și conducerea actuală:
- sau taie la sânge și se reformează (întâi conducerea, apoi corpul pastoral și după ei grosul bisericii), atât organizatoric cât și teologic.
- ori vor băga capul în nisip prefăcându-se că nu observă necesitățile secolului XXI, sperând că își vor termina în tihnă mandatul, iar după ei... potopul!
După câte observ eu, nu se vede nici măcar vreo umbră de reformă. În schimb, văd aceeași biserică închilozată în trecut, incapabilă să trăiască la timpul prezent și fără viziune pentru viitor.
 
Dar văd și speranță... nu în curtea bisericii, ci în afara ei, acolo unde numărul celor care plâng și suspină este din ce în ce mai mare. Văd un suflu nou, care chiar dacă este timid are sunetul unui freamăt crescător.
Văd (datorită internetului) oameni noi, ascult idei noi, cunosc oameni noi. Iar toate acestea vor produce schimbări de ideologii, mai devreme sau mai târziu.
Când, încă nu știu; dar sper să apuc clipa în care, alungați de la porția de cașcaval, veșnicii abonați la zecime de azi să spună tandru: unde ești tu Conferință, dragostea mea...
O merită: pentru că, asemenea lui Pontacchio, au fost numărați și găsiți prea ușori!