Test de perso-nulitate

 
Am adunat în ultimele zile atât de multe ipocrizii auzite, citite și văzute încât simt că refulez. Și dacă tot e să fac ceva, m-am gândit să-i ajut pe cei bolnavi de ipocrizie să se trateze, astfel încât să nu mai polueze lumea la orice vorbă cu inepțiile lor.
Nu am pretenția că o să și reușesc, dar dacă îi ajut măcar să se cunoască, tot am făcut ceva util pentru umanitate.
Așadar... vă prezint un test pentru (auto)depistarea ipocriților, în special a celor pitiți în umbra religiei.
 
 
Sunt ipocrit dacă:
 
  1. Declar că îmi iubesc aproapele, dar cred că amatorii de muzică rock merită să fie pedepsiți pentru că ascultă unele melodii care mie nu îmi plac.
  2. Dau „share” pentru un apel la donare de sânge pentru un lider al bisericii, dar nu îmi pasă de 150 de răniți aflați în agonie.
  3. Spun oricui mă ascultă că vindecarea vine de la Domnul, dar la prima răceală mă îndop cu Paracetamol și Nurofen.
  4. Sau... îndemn biserica la rugăciune, dar în același timp fac toate demersurile ca cei mai buni medici să se ocupe de cazul meu
  5. Declar că Dumnezeu este iubire, dar uit să spun că are la activ cele mai multe crime raportate în Biblie, cu mult mai mult decât chiar Satana.
  6. Nu văd că imensul Titanic avea la bord  numai 2228 pasageri pentru croazieră de o săptămână, în timp ce mult mai fragila arcă a lui Noe trebuia să adăpostească zeci de mii de specii de animale pentru minim 150 de zile.
  7. Cred că Universul a fost creat în urmă cu 6-7000 de ani, deși sunt munți de dovezi că nu este așa.
  8. La orice întrebare la care nu îmi place răspunsul declar că „îmi va răspunde Isus când voi fi în cer”, deși răspunsuri există chiar și acum și aici.
  9. Nu am citit nici o carte de știință, dar sunt sigur că Biblia este adevărată 100%, iar toți oamenii de știință sunt niște escroci.
  10. Cred că Dumnezeu a creat curcubeul, deși fizica explică clar acest fenomen.
  11. Îmi îndemn semenii să ne întoarcem la „cărările vechi”, dar folosesc automobilul, telefonul mobil sau internetul.
  12. Susțin că zecimea e a Domnului, deși nu s-a văzut nici un caz în care Dumnezeu a venit să o încaseze.
  13. Lucrarea de evanghelizare este și ea a Domnului, dar trebuie să o facă oamenii.
  14. Mi se pare corect ca animalele să piară la potop din cauza păcatului, dar în același timp e normal ca rechinii să primească bonuri de masă.
  15. Cred că există atâta apă pe Terra astfel încât nivelul mării să crească cu 4,1 metri / oră (4000 metri – înălțimea muntelui Ararat în timp de 40 de zile, presupunând că Everestul nu exista), deși toate rezervele de apă existente în ghețari topindu-se, ar inunda pământul cu doar câteva zeci de metri.
  16. Îl cred pe Dumnezeu iubitor, deși pentru o faptă minoră își alungă fiii abia creați într-o junglă, apoi are și pretenții de la ei să fie integri și ascultători.
  17. Stau ca prostul cu gâtul întins către amvon o oră întreagă, și deși nu mai știu ce s-a predicat declar că predica a fost frumoasă.
  18. Susțin că îl laud pe Dumnezeu prin cântare, deși imnul este interpretat ca o arie funebră.
  19. Spun în stânga și în dreapta că trăiesc bucuria  acceptării lui Isus, dar cu capul plecat și privirea abătută.
  20. Spun că Dumnezeu nu putea să fie prezent la un concert rock, dar e normal ca într-o biserică unde era invocat numele Său să moară oameni loviți de fulger.
  21. Mă fac că nu observ că dinții rechinului, ai leului sau ai cocodilului sunt făcuți pentru ucidere și nu pentru a mesteca alge marine sau iarbă și frunze, deși în Eden nu existau carnivore.
  22. Cred că șarpele mănâncă țărână... că așa scrie în Biblie.
  23. Declar că banul e ochiul dracului, dar muncesc din zori și până-n seară pentru a acumula avere.
  24. Afirm că Domnul este cel care ne dă tot ce avem nevoie, dar îmi iau serviciu.
  25. Sunt convins că Sabatul trebuie și poate fi ținut și pe Stația Spațială Internațională, care înconjoară Pământul la fiecare 90 de minute.
  26. Cred că o cetate în formă de cub și cu latura de 3000 km. va fi coborâtă pe o planetă cu circumferința de 40.000 km. (un cub Rubik pe o minge de fotbal).
  27. Cred că Dumnezeu știe totul (simte totul), dar la finalul finalului se va delecta cu mirosul de trupuri umane arse pe temeiul dreptății. Cei care nu știți cum miroase carnea arsă poate dați o fugă la București înainte de renovarea clubului Colectiv.
  28. Cred că Dumnezeu e infinit de bun... dar răbdarea Lui este limitată, așa că e normal să își verse nervii pe două cetăți, incendiindu-le (și pe niște rockeri, de ce nu...).
  29. Mi se pare normal să spun că doar omul poate păcătui - având rațiune, dar că păcatul omului a transformat și animalele dar și plantele instantaneu (animale carnivore, plante cu spini, etc.)
  30. Susțin că doar Isus poate mijloci, dar nu pot trăi fără biserică și / sau preoți, pastori, duhovnici, etc.
  31. Declar că aurul e păcătos, dar îmi doresc să trăiesc pe străzi de aur, în case de aur... șamd.
  32. Aș fi în stare să critic o zi întreagă o soră dacă apare la biserică cu 2 cercei de 80 de lei, dar nu zic nimic dacă vine cu un ceas de aur de 1000 de euro.
  33. Cânt revenirea lui Isus pe o melodie cântată în cluburi acum câteva zeci de ani, dar nu sufăr muzica cântată în cluburile de astăzi – vezi videoclipul.
  34. Cred că Dumnezeu este omniprezent, dar rugăciunile făcute în biserică sunt mai atent ascultate decât cele făcute în afara ei.
  35. Susțin că Dumnezeu nu poate suferi fustele scurte, pantalonii mulați sau bluzele decoltate, deși iubește pe toată lumea la fel.
  36. Consider că rugăciunea trebuie făcută pe genunchi, de parcă Dumnezeu are nevoie de așa ceva.
  37. Cred că fără costum și cravată nu mă pot prezenta în fața Tatălui și că Îl ofensez purtând îmbrăcăminte de stradă atunci când merg la biserică.
  38. Am convingerea că  biserica mea este singura care poate conduce oamenii către cer.
  39. Deși sunt atâtea domenii de interes total diferite, susțin că EGW se pricepe la toate.
  40. Ultima carte citită de mine a fost „Marea Luptă” acum 10 ani, dar știu ce va face președintele american și papa în următorul cincinal.
  41. Aștept decretul duminical ca să mă pocăiesc.
  42. Cred că evanghelia va fi predicată în toată lumea, chiar dacă populația globului crește mai repede decât numărul de creștini.
  43. Cred că Isus întârzie să revină intenționat, pentru a mai da o șansă celor care încă nu s-au pocăit, chiar dacă în acest timp alte zeci de milioane se nasc pentru foc (dacă nu va întârzia și pentru aceștia...).
  44. Afirm că dracul este de vină pentru greșelile mele, deși acesta se miră și el de ceea ce îmi trece prin cap.
  45. Port batic la biserică, dar îmi țin părul descoperit în restul zilelor.
  46. Nu mănânc carne de porc, dar îmi place să îmi mușc semenii (la figurat, evident).
  47. M-am făcut pastor pentru că nu am reușit la altă facultate.
  48. Am ales meseria de pastor ca să lucrez doar o zi pe săptămână.
  49. Îl aștept pe Isus să revină curând, dar adun bani cât pentru zece vieți.
  50. Textul meu favorit este: „Isus plângea!”
Legendă:
Ai între 0 și 5 răspunsuri afirmative. E normal, fiecare dintre noi suntem ușor ipocriți... încă nu s-a inventat omul perfect. Și nici un autor de chestionare care să nu greșească. Te mai aștept pe blog!
 
Dacă obții maxim 15 răspunsuri afirmative din 50 posibile, ești un ipocrit în devenire. Posibil că ești mai nou în credință, sau ai citit mai mult decât alții, pentru că altfel scorul tău ar fi fost mai mare. Ai grijă, pentru că punctajul tău poate crește pe măsură ce înaintezi în vârstă și în „anii de credință”.
 
Ai obținut între 15 și 30 puncte din total? Îți recomand să citești cu atenție toate articolele de pe acest blog și încă vreo 50 de cărți din domeniul spiritual, științific, dezvoltare personală și cultură generală, apoi mai stăm de vorbă. Dacă ți se pare greu, fă-te pastor (în caz că nu ai ales încă această meserie).
 
Dacă ai depășit 30 de răspunsuri afirmative, bine ar fi să perseverezi. Uită-te doar la Speranța TV, citește numai Biblia și Spiritul Profetic, nu ieși din casă decât la biserică și sigur punctajul tău va crește. Vei avea un palat de aur în cer, dar o viață de ignorant în această lume.
 
Ai peste 40 de puncte? Înseamnă că ai greșit blogul sau că cineva a glumit cu tine... . Dormi în continuare liniștit, că oricum nu înțelegi nimic din ce se întâmplă în lumea asta!
 
 
În încheiere, dedic videoclipul de mai jos celor mai perseverenți în a cultiva ipocrizia. Cum spuneam, astăzi creștinii grăbesc în versuri revenirea lui Isus, pe o melodie cântată în cluburi acum câteva zeci de ani.
Cine știe dacă prin anul 2050 - dacă om mai trăi, nu se va găsi vreun muzician creștin care să modifice ritmul, să scoată tobele și să facă vreun imn creștin pe melodia „The day we die”!?!
 
 
 

Comentarii   

#1 fii calm...miine va fi mai raucredulul 07-11-2015 20:13
Esti rau. :D :P
#2 curaj,indraznit i.....credulul 08-11-2015 09:13
N-are nimeni curaj sa se bage la test....chiar si im mod anonim...sau e prea greu. :cry:
#3 Ipocrizia ca brandiris 09-11-2015 13:17
0 puncte la o prima lectura.
11, 23 si 49 sunt cumva din aceiasi gama, si aici am inceput sa vad primele fisuri si contradictii la cativa ani de la convertire, fiind lucruri mai palpabile, vizibile .
Daca ma gandesc, prima mea nedumerire, a fost ca imediat dupa ´90, unii din biserica , titulari pe la ora de rugaciune de miercuri seara unde din 300 de membri veneau 10-15, si unde acestia condamnau alergarea pentru bunurile acestei lumi, unii presbiteri, etc, au inceput sa isi faca niste case care de care mai aratoase, cu etaj, sa isi cumpere pamanturi, sa lucreze ca aia din gulag, asta in timp ce predicau la fiecare ocazie comoara din ceruri.
Nu intelegeam chestia asta, avand in vedere iminenta prigoana, cand vei pleca cu ce ai pe tine in munti, eventual un rucsac.

Fisura asta s-a facut intre timp cat distanta dintre Liverpool si New York, ipocrizia asta a cuprins practic toate sferele , e un mod de viata schizoid.
Iar eu am plecat de mult.
#4 fără ochelari de cal...Spartan 09-11-2015 17:50
Iris,

Atunci când cald solzii de pe ochi (sau când se dau jos ochelarii de cal) toate divergențele dintre teorie și realitate ies la iveală. Dar dacă în locul rațiunii pui credința oarbă toate ciudățeniile par normale, deși contravin grav realității.
Știu ce zic, am experimentat ambele modalități de a vedea viața... întâi am crezut orbește, acum raționez temeinic înainte de a crede!
#5 ”Textul meu favorit este: „Isus plângea!” : ca-i prea multa prostie in sanul bisericilor , toate !iluminatul 10-11-2015 13:35
Spartane ,

La propunerea testului nu am de adaugat decat asta
Te asigur ca face cat enspe mii de imnuri fara rost si rugaciuni fara finalitate in cotidian . :-?

In alta perspectiva , se spune ca fiecare suntem datori cu o nastere si o moarte . Pacat insa , ca ambele se produc sub steagul ignorantei . Fie ca este mostenita , fie ca este dobandita prin moartea ratiunii , in timp !
Cat despre pastorii , preotii , arhimandritii , patriarhii , etc , putem spune , acum , ca acestia nu mai au pentru D -zeu decat respectul majusculei ! ... restul este misticism si un ”adevar” in care nu exista decat suferinta !... multa suferinta :oops:
#6 Imnul 921Spartan 11-11-2015 06:09
Prea Iluminate,

Hai să facem o petiție și să punem imnul de mai sus în cartea de cântări la nr 921. Parcă așa a intrat în fonoteca adventistă și hit-ul Aloha Oe... ca fiind numărul 440+1. Îmi amintesc cum se distribuiau în biserică foi de hârtie cu versurile acestui cântec care se voia a fi revoluționar.
De-ar fi știut bieții adventiști proaspăt ieșiți din comunism că intonau un cântec de prin cluburile hawaiiene și-ar fi făcut cruce.

În loc de final, un gând: ”Deșteptă-te adventistule, din somnul cel de moarte... că prea ai rămas în urmă cu mintea, în plin secol XXI !!!!
#7 Porunca 7 -a : ” Sa nu preacurvesti cu creierul altora , suflete de sluga !”iluminatul 11-11-2015 12:13

Cat o sa mai stati,
Cat sa indurati ?
Un destin de carpa
Unde sa va duca
Sa vedeti ca nu e unde
Cand va veti raspunde ?
Cat te umilesti,
Cat te ploconesti,
Cat te risipesti
Cand te razvratesti coloana sa-ti stea dreapta
Cat te mai holbezi la poarta ?


Prea multa prostie,
Doar ipocrizie,
Stati ascunsi in turma
Traiti la borcan
Vieti de sobolan
Vieti traite in van.
Cata lasitate,
Cata nedreptate
Cat pamant in gura,
Cate sa-nghititi
Pana va treziti
Cat va mai mintiti ?
#8 Și tăcerea este un răspunsSpartan 12-11-2015 18:06
Mă miră... dar de fapt nu ar trebui, tăcerea prietenilor mei conservatori care inundau blogul cu comentarii făcute de pe facebook. Ascult acum încă o dată melodia Aloha Oe și mă gândesc cât de parșivă e viața asta: aceeași melodie te incită să dansezi, dar peste 50 de ani trebuie să te ducă cu mintea la revenirea lui Gizăs.
Mi-ar plăcea să pun videoclipul acesta în biserică, iar apoi să culeg impresii de la frățiori... pariez că unii cred încă povestea că este o melodie special scrisă pentru mărețul eveniment.

P.S. Măcar de s-ar cânta și în biserică așa de frumos... doar ar trebui să ne bucurăm că Gizăs revine ( în curâââââââând)!
#9 Melodii împrumutateNg 13-11-2015 08:52
Am prins acum cateva luni o vorba a unui frate pregatit in ale muzicii care spunea ca avem in IMNURI si o melodie a homosexualilor, Daca nu chiar imnul lor. Și era revoltat. Nu stiu daca spun bine. N-am retinut titlul imnului. Știe cineva mai multe?

You have no rights to post comments