Sinuciderea adventismului

 
            Există teroriști și hoți. Există virusuri și bacterii. Există șerpi veninoși, animale sălbatice, muște și țânțari.
            Și tocmai pentru că acestea există s-au inventat încuietorile, armatele și antibioticele. Poliția patrulează pe străzi, ne spălăm pe mâini și pulverizăm insecticide ca să ne apărăm culturile. Și acționând astfel credem că suntem apărați, iar noaptea somnul ne este lin, fără coșmaruri și transpirații reci.
            Iar dacă avem yale de ultimă generație, mașini cu zece airbag-uri, dulapuri pline cu medicamente și trăim într-o țară securizată, credem că suntem apărați în fața oricărei amenințări.
            Oare așa să fie?
 
            Tocmai am descris modul în care gândesc oamenii obișnuiți. Dar persoanele cu adevărat inteligente știu un lucru care poate părea aberant, dar nu este: cele mai mari pericole nu vin din afară ci din interior, iar cel mai mare dușman al nostru suntem noi înșine. Da, eu însumi sunt (sau pot fi) cel mai mare dușman al meu!
            Vreți dovezi?
            Bisericile condamnă suicidul; dar sute de milioane de oameni se sinucid în mod lent consumând droguri sau fumând. Mai mulți vitezomani ajung în spitale decât oameni atacați de animale sălbatice. Puțini oameni sunt victima unor furturi sau tâlhării, dar foarte mulți își pierd banii de bună voie la jocuri de noroc, pariuri sportive sau chiar la loto. Iar dintre puținii câștigători, există destui astfel de proaspeți milionari și-au ruinat finanțele, căsniciile și relațiile cu prietenii, ajungând chiar mai rău decât înainte de a obține câștigul mult visat.
            Iar munca în exces, lipsa exercițiilor fizice sau nopțile nedormite provoacă îmbolnăviri cu mult mai grave decât virusul gripei sau celebra bacteriie E-coli.
  
            Nici în interiorul unei țări sau al unei organizații, lucrurile nu stau altfel. Țara noastră dragă nu a mai avut de a face cu armate străine de la plecarea rușilor, dar este jefuită sistematic de către proprii conducători, le la primari și până la președinte.
            Compania Nokia a devenit istorie pentru că niște CEO fără viziune au pariat împotriva android-ului și a iphone-ului (și au pierdut, evident!!).
            Băncile au dat faliment în anii de criză pentru că directorii lor s-au lăcomit și au dorit prea mult, OPEC a dus prețul petrolului la minim pentru că țările componente se ceartă între ele, concernul Volkswagen și-a dat singur cu stângul în dreptul măsluind softurile mașinilor, șamd .         
 
            Lista ar putea continua cu multe alte exemple, dar vreau acum să vorbim despre biserici, luând ca exemplu chiar BAZȘ. Am fost îngroziți ani de-a rândul cu povești terifiante despre prigonire. Biserica catolică a fost zugrăvită în fel și fel de termeni, de la fiară și până la Antihrist și cu simbolul 666 sculptat pe tiara pontifului.
            După mintea sorei EGW statul și catolicismul își vor da mâna la nivel mondial pentru a sugruma micuța biserică adventă cu scopul sigur de a o reduce la tăcere. Serviciile secrete din toate țările nu vor mai avea liniște până când nu vor lupta cu toate forțele împotriva păzitorilor sabatului
            Legi duminicale vor interzice adevărata închinare, iar adventiștii vor popula închisorile, dacă nu vor accepta să fie implantați cu cipuri RFID. Adventiștii se luptă eroic pe o parte, iar restul lumii nu va mai avea altceva de făcut decât să-i persecute și să-i distrugă cu orice chip.
 
            Cam astea sunt scenariile conform cărora ar fi posibilă distrugerea bisericii adventiste, așa cum sunt ele vehiculate de către liderii ei. Dar între timp comunismul a căzut în toată Europa, drepturile omului sunt din ce în ce mai respectate, minoritățile religioase nu mai sunt de mult persecutate iar toleranța de orice tip este la cote maxime, inclusiv în domeniul credinței.
            Legea duminicală întârzie să apară, persecuții împotriva creștinilor nu sunt decât pe teritoriile ISIS, avem drepturi și libertăți garantate prin constituție, iar in viitor nu se văd schimbări de nici un fel.
            Și nu pot să nu mă întreb: oare de unde vine adevăratele pericole care vor duce la dispariția adventismului, din exterior sau din interior?
 
            După ce am trecut în revistă actele „feroce” cu care dușmanii noștri ne lovesc necontenit (dar care lipsesc cu desăvârșire), vă invit să analizăm și pericolele interne care atentează la viitorul bisericii. Eu am identificat câteva, dar este posibil să fie chiar mai multe:
 
1.        Fundamentalismul de prost gust. Deși nimeni nu recunoaște, doctrina adventistă este puternic influențată nu de creștinism ci de către iudaism. Dumnezeul adventiștilor este în proporție foarte mare Dumnezeul iudeilor (nu cel al creștinilor) sabatul este al iudeilor, obiceiurile sunt ale iudeilor (acum nu se omoară cu pietre, dar se omoară cu vorbe), zeciuiala este ancorată în iudaism.
            Istoria lumii vine tot de la iudei: creațiunea s-a desfășurat conform scrierilor iudaice, potopul la fel (deși sumerienii vorbeau despre el înainte ca să se fi produs la timpul indicat în textele ebraice), iar vechimea vieții este dată de aceleași genealogii ale urmașilor lui Avraam.
 
2.         Biserica își pierde relevanța. Clădirile bisericii arată că suntem în secolul XXI, dar trăirea credinței ne situeză cu vreo 200 de ani mai înainte. Dacă la începuturi biserica adventistă era „revoluționară” prin învățămintele promovate, acum a ajuns să se distanțeze considerabil de ceea ce știința dovedește.
            Genetica este disprețuită, astronomii sunt cu toții oamenii diavolului, paleontologia este o mare minciună, datările radiometrice sunt complet eronate, iar știința în general este ignorată. În schimb, EGW a fost ridicată până la slăvi pe piedestalul dreptății: orice zice ea este bun și adevărat, de la sănătate și până la sateliții lui Jupiter.
            Deși tineretul este din ce în ce mai educat și mai informat, biserica adventistă pedalează pe populismul de tip Antena3: pensionarii contează, ei sunt scărpinați în frunte, pentru că deocamdată  sunt cei care oferă zeciuieli stabile fără să își pună întrebări. În schimb tinerii sunt marginalizați și ignorați, deși teoretic ei reprezintă viitorul bisericii, iar cei care au dileme sunt trași pe linie moartă.
            Fără a avea relevanță nu poți atrage tineri capabili; fără tineri, o biserică este condamnată la dispariție.
 
3.         Ipocrizia.  Adventiștii sunt ipocriți la cote maxime. Așteaptă revenirea iminentă a Mântuitorului, dar muncesc în draci ca să aibă confort maxim. Se roagă în genunchi pentru sănătate, dar la orice simptom de boală nu merg la biserică, ci  la spital. Promovează dragostea, dar practică războiul intern. Atmosfera de la serviciile divine pare divină, dar la adunările administrative ura față de aproapele erupe  ca un vulcan.
            Consideră știința ca fiind de la diavolul, dar sunt mari consumatori de tehnologie. Citesc cărți doar din două surse (Biblia și SP) dar cred că sunt deștepții pământului. Oferă explicații pentru orice, dar închid ochii în fața dovezilor și urechile în fața probelor.
            Și nu mai puțin important: sunt excelenți în teorie, dar de râsul curcilor în practică!
 
4.         Prestația pastorilor. Am lăsat-o la urmă, dar este cel mai nociv ingredient care va duce la dispariția adventismului de pe mapamond. Nu vorbesc despre ceea ce se întîmplă în alte țări, ci doar în România. Institutul de la Cernica este o școală de format oportuniști dornici de un job călduț și muncă puțină.
            Datorită șefilor lor, instituțiile adventiste sunt niște focare de impostură și cuiburi de interese. Banii reprezintă motorul oricărei acțiuni, totul se învârte în jurul lor, fie că este vorba de televiziune, editură sau școli și licee.
            Oameni fără coloană vertebrală au ajuns în funcții de conducere, iar puterea i-a corupt așa cum numai ea știe să o facă. Propriile regulamente sunt călcate în picioare dacă interesele o cer, abuzurile devin vizibile, nepotismul este în floare și pupincurismul la el acasă.
           Un excelent punct de vedere față de puterea care corupe a fost publicat aici. Redau un fragment:
 

 

            Să ne ferim, așadar, de beția puterii. Altfel, ajungem în pericolul de a înființa Comisii de Monitorizare, Suspendare și Excludere care să-i… monitorizeze, suspende și excludă pe toți cei care au altă opinie decât noi, cum tocmai a făcut Nicolae Manolescu, la Uniunea Scriitorilor, unde e președinte de 11 ani. Sau să concediem tineri profesori, pentru că au comentat public în privința activității instituției, cum a făcut senatul UNATC, anul trecut. Sau să ne credem Dumnezei, precum Ion Caramitru (despre care am scris mai multe aici). Ca idee, Ion Caramitru e director al UNITER de 25 de ani și al Teatrului Național din București de 11 ani. Vi se pare normal și sănătos așa ceva pentru o breaslă, oricare ar fi ea? Adică nu s-a găsit un alt om competent care să fi preluat frâiele UNITER de la Ion Caramitru, în 25 de ani?

           Brrrr…Mie mi se pare horror sindromul tătucului care se suie pe un scaun și nu se mai dă jos de-acolo cu zecile de ani. Iar ce a făcut beția puterii din niște oameni mișto, cum erau Manolescu sau Caramitru, mi se pare o tragedie și marea dovadă că specia umană nu a reușit să evolueze prea mult, în ciuda aparențelor și a timpului pe care l-a avut la dispoziție pentru asta.

 
 
5.         Lipsa dragostei autentice. Reprezintă punctul pe i, căci „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Toate celelalte boli ale adventismului ar fi irelevante, dacă în BAZȘ ar exista dragoste autentică. Dar aceasta, deși este sublimă, lipsește cu desăvârșire. O biserică adevărată trebuie să existe doar cu o singură misiune: să exemplifice pe pământ dragostea lui Dumnezeu, iar restul va veni de la sine.
            Cine a trecut prin ceea ce am trecut eu a simțit pe pielea lui ce înseamnă dragostea frățească. Și chiar și aceia care nu au fost disciplinați de către biserică știu, dar se fac că nu văd, că în biserică există interese, dar nu dragoste.
 
            Toate lucrurile pier pe lumea asta, inclusiv bisericile. Motivele variază, dar eu pariez că în ceea ce privește BAZȘ ea se va destrăma nu în urma acțiunilor papei, ci lovită din interior. Biserica și-a format „anticorpi” ca să lupte cu agenții distructivi din exterior, dar este incapabilă să lupte cu bolile interne, unele dintre ele descrise mai sus.
            Nu sabia vrăjmașului va fi cea care îi va da lovitura finală, ci otrava secretată în interior. Simptomele se văd cu ochiul liber și numai dacă ești orb poți să le ignori. Până într-o zi, care sigur va veni, chiar dacă acum încă nu sunt coapte toate condițiile.
            Așadar, deschideți ochii, până când nu este prea târziu! Cu cât mai devreme cu atât mai bine, pentru binele vostru etern!
 
 
            P.S. Există o fabulă care zugrăvește foarte bine mentalitățile bisericii vis-a-vis de generația tânără:
            „Se zice că un scorpion a rugat o broască să îl treacă pe celălalt mal al unui râu. Auzind cererea lui, broasca a obiectat: nu pot să fac acest lucru, deoarece tu mă vei înțepa cu acul tău otrăvitor. Scorpionul a replicat: dacă te înțep tu vei muri, dar și eu mă voi îneca la rândul meu.
            În fața acestui argument rațional, broasca a fost de acord, numai că pe la jumătatea râului a simțit cum un ghimpe de otravă i-a străpuns pielea. Cu ultimele puteri a zis: nu ți-am spus eu că așa o să se întâmple? Acum o să murim amândoi!
            Ai dreptate, a răspuns scorpionul, numai că nu m-am putut abține!”
 
 

Comentarii   

#1 Să cadă singură sau săi dăm brîncicredulul 05-03-2016 16:57
Societatea de azi nu are nevoie de nicio formă de biserică organizată."Fun damentalismul de prost gust" nu este apanajul numai al BAZS,ci a tuturor formelor de organizare cultica sau bisericească,ex emple dizgrațioase sau oribile găsești în toată lumea" religioasa"."Bi serica își pierde relevanță"-rele vanță? pt cine?pt Dumnezeu?pt oameni?poate pt conducători,cle rici."Ipocrizia "-ea a fost prezenta încă de pe vremea apostolilor,ast a referinduma doar la biserica creștină,discur sul religios n-a fost niciodată dublat de fapte de la Hristos încoace."Presta ția păstorilor(cler icilor)"-cînd ,a fost ,vreo dată,prestația vreunui păstor(cleric) conform îndemnului sfint"cine vrea să conducă să fie slujitorul celorlalți"."Li psa dragostei autentice"-aici intradevar adventiști au intradevar întâietatea,dar și asta din cauza ipocriziei iudaice,"păzire a legii"
#2 am creat Curcubeul, deci sunt și eu un zeuSpartan 05-03-2016 16:57
Rolandino dragă,
Pe vremea când sumerienii vorbeau despre potop, după cronologia biblică Noe nici nu era născut!
Evreii au copiat acest mit de la sumerieni, nu invers, pentru că prea se aseamănă, inclusiv faza cu naturalul curcubeu.
Îmi aduc aminte o chestie: aveam vreo 10 ani și la noi în casă era un zugrav la muncă. Pe vremea aia se aplica pe pereți un strat de mică lucitoare, iar pentru asta se folosea un aspirator vechi pe post de pistol de vopsit. Știu că mă jucam cu el pulverizând apa prin curte și am rămas uimit să constat că a apărut... curcubeul.
Păi... dragule... data viitoare când mai intri aici să scrii spartan cu MAJUSCULE, pentru că sunt și eu un soi de zeu dacă am putut crea un curcubeu!
#3 sinuciderea adventismului.. .realistul 05-03-2016 22:19
SPARTANE,cu majuscule ca meriti la cate lupte ai luptat pt a destupa mintea la prosti,si vad ca unii vor sa moara in prostia lor. Nu sunt deacord cu multe din ideile tale,dar faptul ca ai curaj de a pune intrebari si de a avea preocupari curajoase spune mult despre tine.

Apropo de sinuciderea bazs,este trist dar adevarat,ca luptele se dau in interior,si scaderea nr de credinciosi atesta lucrul acesta.

Unii din biserica s-au lasat de consmarea de carne,dar au inceput a consuma carne de om;pastorii sa mananca intre eii,presbiterii se mananca intre eii,coristii se mananca inte eii si membrii se mananca intre eii.

De ce sa ne distruga altii,mai bine ne distrugem noi !!!
#4 Adventismul nu se sinucide singur...Spartan 06-03-2016 06:20
... ci ia cu el în groapă și pe cei care nu deschid ochii la timp!
#5 biserica azs o iluzie...realistul 07-03-2016 08:15
Biserica azs a fost confiscata imediat dupa ce fondatorii eii au murit.Azi daca ar anvia acesti oameni nu ar mai recunoaste ca miscare adventa,ci co o biserica oarecare.
Ma intreb ce rost mai are inca o biserica pe langa miile deja existente?????? ??? De cand pe zidurile locasurilor de cult scrie mare BISERICA....X Y Z, mi-am dat seama ca cineva a confiscat cultul crestin azs,si a transformat casele de rugaciune in biserici lumesti si dracesti.

Totul a devenit un mare centru international de afaceri,unde banul vorbeste,totul se invarte in jurul banilor,mascat in jurul credintei ,si mai rau implicand numele Lui Dumnezeu,in toata murdaria asta.

Se uneste nelegiuirea cu sarbatoarea... Mare pacat !!!
Sugestiva imaginea cu biserica ,SPARTANE !
#6 Raliul credintei , gROapa si bisericutele !!!iluminatul 08-03-2016 17:11
Hm,

Sugestiva imagine ....” deloc ” vizionara ... sub nici o forma ”apocaliptica” !..

Cine mai are ceva pe la mansarda stie bine ca, doar pe un loc gol se poate aduna o gramada de bani . Si e valabila doar pentru fraieri , pardon , crestini bine emotionati . Ingusta poteca , mare groapa , diseminata ideologic ignoranta : ecce parabola !!!

Morala : ” gramada cere varf ... si de unii si de altii ” :D ...Isus ? ..”revine ”curand , depinde din ce parte a prapastiei privesti .. :cry:

Credinta in lucrurile care nu se vad ? ..sau un raliu sfarsit in groapa !?.. to be or not to be that is the question :zzz

Ma grabesc ca a inceput sezonul plantarilor de bisericute perene..
#7 Adevărul gol-goluț despre religii. Toate, fără excepție!Spartan 10-03-2016 07:24
#8 TAAAREEE DE TOT !!!realistul 10-03-2016 07:41
SPARTANE acest vidioclip,mi-a facut ziua frumoasa.

Mare adevar spune omul,dar la urechi surde din pacate . Asta e adevarata fata a bisericilor,cu un sigur scop,sa induce frica in oameni,pt a obtine cat mai multi bani.

BANI,BANI,BANI,si bunica cere bani ...

Nu stiam ca DUMNEZEU e asa mare fomist !!!
#9 Sa lasam ” citatul ” sa vorbeasca ..spuse Ion Casuiluminatul 11-03-2016 12:07
Citat:
Cine dispreţuieşte autoritatea bisericii dispreţuieşte însăşi autoritatea lui Hristos." (HLL, pag. 698 - 699 ; cap. Pace Voua)
..citeaza domnul :-?

Nu ma pot abtine cand vad atata prostie cuprinsa intr-un citat . Daca autoritatea unei biserici sta la baza unei scelerate mintal , atunci Hristos este ”piatra din capul unghiului mort ”...( ala de care se tem toti soferii ) !..esti sofer ?..atunci stii ce spun :D


Domnule Casu , faci matuluta ce faci si iar epatezi zgarda electrica cu care ai fost legat .

Autoritatea lui Hristos nu are cum sa fie reprezentata de biserica , ca institutie , ca forma de organizare . Paginile istoriei sunt scrise cu sange nevinovat de oameni care au murit , doar pentru faptul ca si-au permis sa gandeasa critic asupra actiunilor celor ce-i conduceau.
Iar cei care nu au facut-o , o aveau in minte, dar s-au complacut in ipocrizie .....Motivul ?..Autoritatea naste frica :zzz !..
Dragostea insa , naste libertate ......Dragostea cu frica in san , aia nu se poate traduce decat in egoism pur .

Adventistii traiesc sub imperiului fricii si al zaharelului . Asculta cuminti la dresorii lor pentru a primi recompense undeva, candva , pe strazi poleite cu aur .Isi inventeaza propriile persecutii , pt ca numai asa gasesc un sens in aberatia aia de dogma , de care s-au atasat iremediabil.

Chiar nu pricepi ca in binomul biserica -institutie, exista o relatie directa, suspecta , intre ierarhia aparuta intr-un grup si libertatea de miscare/gandire a grupului respectiv ?.... Cum iti explici ca domnul Parlitu a fost in stare sa excluda un sfert dintr-o comunitate doar pentru simplu motiv ca, un grup de indivizi au avut curajul sa afirme liber, ca duhul sfant nu are cum sa fie persoana, oricat te-ai chinui s-o demonstrezi sincer , pe baza scripturistica .

Cum poti sa minti pe fata cand spui unui nou venit ca autoritatea este doar Hristos, pt ca mai tarziu sa-l excluzi cand isi da seama ca profeta cu ”vedeniile ei” , sunt doar niste mazgalituri copiate de la altii. Se boteaza in Hristos si se exclude ca nu corespunde principiului Sola magia alba -Elena ciresica.

Asadar unde-i dragostea , si cine are puterea ?..soferii de salvare , in cazul nostru !!! ..

In fine, ai putea innebuni daca ai incerca sa demontezi tot ce emana dinspre scoala lupilor moralisti.(a se citi pastori ). De fapt , adventistii luati separat , unii dintre ei sunt oameni de toata isprava . Dar ca si institutie , sunt doar niste narcisisti , ce se lupta sa convinga pe toata lumea ca perspectiva lor escatologica este cea mai buna. Si aici esueaza lamentabil , cand fac serii de prozelitism mascat , dublat de asa- zisele seminarii de sanatate . Comportamentul participantilor la aceste adunari este submisiv si tradeaza nevoia acuta de uniformizare a individului. Diversitatea moare, opinia diferita dispare , si ramane doar linia continua pe care esti obligat sa mergi.

Asta-i marea familie adventista !... Ti-o spune unul care si-a petrecut 20 de ani in aceste custi mizerabile unde unii isi spun frate si sora , dar cand vine vorba sa le arunci adevarul in fata , atunci brusc devii dizidentul de serviciu.

Ultimul lucru pe care l-am auzit, intr-o prelegere contra trendului de ganditori rebeli din biserici, este ca nu ar trebui sa gandim la haitele de ciobani platiti ca la o structura ierarhica, ci ca o familie.. Da., dadaaaa...O mare familie in care tatal bate cu pumnul in masa , iar ceilalti raspund cu da si amin . O ”familie ” in care unii muncesc 6 zile pe saptamana pt ca mai apoi, in ziua a saptea, sa-i intretina pe putorile astea de teo-)o)logi care nu fac nimic, si care sunt platiti , culmea , chiar din bani fabricati in Sabat ... O familie in care unii voteaza mimetic ce hotarasc ”rudele lor erudite” de peste ocean..si lista ramane deschisa ...

Deci , cine pe cine minte si cine pe cine, iluzioneaza. Dumnezeu pe ei , ei pe enoriasi si voi (alienatii )pe Dumnezeu , ......sau invers ?...ghici ?.... Da stiu , nu e treaba noastra sa judecam ! ..Pai unde ai vazut tu oaie sa gandeasca #####


Daca pana la varsta asta nu ai invatat ca in Hristos nu exista ierarhie si autoritate care sa conduca in timp , catre obedienta si alienare , da-mi voie sa-ti spun ca in cap ai numai propaganda adventista si nimic mai mult . Abia dupa ce dai tot bullshitul asta Elenistico - aditional la o parte din mintea ta, poti afirma linistit despre ideea de libertate. ;-)

Pana atunci ne disperi cu versete d-astea regurgitate de tip moralistic fallacy . Libertatea trambitata de tine, nu este altceva decat un nr prost de ideologie, sau dresaj cu urechile lasate si botnita deschisa, atunci cand mai haleste un castron boabe de soia si laptic denominational.

Jos zgarda , I :P oaneeee
#10 Nu stiu cum e prin alte parti, dar pe la noi...dorinvieru 11-03-2016 12:15
Judetul Arad (in special comunitatile de tara) erau numeroase inainte de Revolutie, dar pe an ce trece sunt tot mai putini si tot mai batrani. Nu cred ca exista vreo minune care sa mai faca din biserici ce au fost inainte de Revolutie sau inainte de Razboi.
Bisericile se golesc pe an ce trece pentru ca sunt foarte multi batrani care evident mor si tinerii care se boteaza sunt din ce in ce mai putini.
E evident ca tendinta se va pastra si pe viitor. Din ce in ce mai putini... si mai putini... pana cand vor dispare complet. Nu vad nici o speranta la orizont pentru ei.
#11 Pe la noi , ca si la altii domnule Vieruiluminatul 11-03-2016 12:28
Va vad un om sincer si de aceea va rog sa cititi acest material .
Si chiar daca nu impartasesc toate punctele expuse in el ( subiectivism denominational) , contine totusi si puncte adevarate.

Asadar , unde-i greseala domnule Vieru ?..cine si-o asuma ?
semneletimpului.ro/religie/crestinism/de-ce-parasesc-tinerii-biserica-raspunsuri-si-solutii.html

..problema este mult mai profunda , dar nu vreau sa va zdruncin prea tare . ;-)......toboga nul are picioarele rupte, chiar de catre constructori :-x

Intrebar(i)e :... ce va deranjeaza ? ca nu mai pot fi manipulati ?..sau ca se pierde traditia ?....ce li se ofera in locul masutei cu nisip ?.. :-?
#12 Ca sa fiu mai clar...dorinvieru 11-03-2016 13:23
Eu nu sunt dintre acei batrani care asteapta ca tinerii sa se intoarca "in staul".
Eu sunt dintre acei tineri care nu am agreat niciodata cu "masuta de nisip". Cunosc presiunile care se fac pentru ca sa te botezi, ca na... te-ai nascut "in biserica".
Toate incercarile mele de a-i convinge pe acesti "instructori de la masuta cu nisip" ca ei traiesc intr-o lume paralela cu realitatea, au fost in zadar.
Cu regret o spun, am pierdut jumatate din viata incercand sa clarific acele dileme "de la masuta cu nisip".
Nu poti discuta cu oameni care nu inteleg pe ce lume traiesc. Si nu exista nici o sansa pentru ei sa revina la realitate. Timpul lor a trecut.
Eu nu am fost niciodata membru al bisericii, dar a-l indoctrina religios pe un copil "la masuta cu nisp" - este un abuz psihologic.
Chiar si acum - cand ei vad cu ochii lor ca biserica moare incet si sigur, inca mai spera se se implineasca profetiile.
#13 Logica argumentatie domnule Vieruiluminatul 11-03-2016 14:58
Imi asum ”vina ” de a fi fost un pic contraintuitiv cu privire la statutul dvs in arealul adventist. Vorbeati despre perspectivele celor mai tineri din biserici si asta m-a facut sa cred ca sunteti in varsta...

Dar sa revenim !
Citat:
Toate incercarile mele de a-i convinge pe acesti "instructori de la masuta cu nisip" ca ei traiesc intr-o lume paralela cu realitatea, au fost in zadar
..nici o problema , acum a venit vremea ca si Unsii sa culeaga roadele incapatanarii lor . Astazi nu mai poti impresiona pe nimeni cu povestiri cu serpi vorbitori , si Danieli in groapa cu lei !

Citat:
Cu regret o spun, am pierdut jumatate din viata incercand sa clarific acele dileme "de la masuta cu nisip"
....toti am pierdut mai mult sau mai putin. Avem suficiente motive sa o traiam pe cea care a mai ramas , eliberati de limitari impuse de o doctrina sau alta . Toate religiile confisca libertatea de gandire si exprimare a individului.

Citat:
Chiar si acum - cand ei vad cu ochii lor ca biserica moare incet si sigur, inca mai spera se se implineasca
profetiile.
.....pai se implineste , dar nu in sensul dorit de ei .....ti se pare strain Ezechiel 34:10 ;-)

Domnule Vieru , in toate bisericile avem doua tipuri de moralitate care merg mana in mana. Una este despre care se predica , dar niciodata nu se pune in practica , si alta care se practica , dar niciodata nu se predica.

Ti se pare un motiv suficient de puternic , ca tinerii sa evadeze? . Iti spun eu ! Cei care nu o fac , sunt atinsi fara sa-si dea seama de sindromul adaptarii hedonice . Adica te adaptezi in timp la ambele situatii. Fie ca iti place , fie ca nu :oops: aici apare disonanta cognitiva . Ma obisnuiesc tacit cu ideea ca nu pot schimba nimic din ce merge prost in viata mea. Gresit cu acte in regula , zic...

Stii care este unul dintre putinele cuvinte care nu contin forma plural ? ....ecce Dragoste ...paradoxal, tocmai pt asta a fost omorat Isus. Fariseii nu puteau sa ofere si dragoste pt lege si dragoste pt aproapele. Si-au ales ” Dumnezeiiiiiii ” ..intelegi ce spun....

La polul opus : Un Dumnezeu , doi Dumnezei , O religie , enspe mii , o doctrina -doua doctrine , o zecime -doua zecimi , sasmd.

Cum poate fi convins un tanar de dragostea ”infinita ” a lui Dumnezeu , atunci cand un pastor predica numai gelozie , gelozie si iar gelozie . ” Ca eu sunt un Dumnezeu gelos ”...scrie pe undeva ...
Dap , Gelozia este teama Zeului ca nu are valoare. Gelozia religiei este teama ca nu poate sa stapaneasca mai multe minti...

Goana dupa mantuire ?..o gelozie alimentata inconstient , pt cei declarati neinteresati de varianta canonica. ;-)

Cand respingi religia, si esti pus la zid , e ca si cand cineva te acuza ca esti vinovat de soarele care te incalzeste atunci cand iesi afara. Esti constient ca exista , dar nu iti faci chip cioplit din el. El pur si simplu este , punct .

Adevarurile Universale nu pot fi predicate . Legea gravitatiei exista si nu are voie sa fie explicata prea mult . 1+1 =2 ...In religie 1+1 = 3 , toiagul se face sarpe, oamenii se imbata din suc ,balena s-a inecat la potop :-) , si Iona canta imnuri in burta balenei :).....deci masuta cu figurine si nisip fin nu dispare nici la adulti pana la urma !..povestea ramane, se schimba doar nisipul si figurinele ....generatii si generatii..
#14 o constatare ...realistul 11-03-2016 19:11
De ce parasesc tinerii bisericile?

R; una din cauze este ipocrizia,marea diferenta dintre ce spunem si predicam,si ce facem in realitate. Teatrul ieftin care se deruleaza sabat de sabat a ajuns o scarba pt multi,dar mai ales pt cei tineri care nu suporta asa ceva.

O alta cauza mai poate fi si confiscarea bisericilor de anumiti indivizi care raman prezbiteri pana la 80 de ani,si nu lasa loc la tineri pt a lucra,motivand ca eii au experienta ...
Motoul ''Tineretul de azi ,biserica de maine'',a facut ca tinerii sa plece ,si sa vina maine,care maine nu se stie . Azi e randul batranilor,main e tot al batranilor si tot asa,pana la desfintare !

You have no rights to post comments