Prețul lui Dumnezeu


            Deși pare o impietate să afirm asta, Dumnezeul adventist costă. Și nu puțin! 
       Da, îmi permit să spun că apropierea de Dumnezeu costă bani, deoarece biserica spune (iar credincioșii cred) că zecimea este a lui Dumnezeu.
            O să evit astăzi să aduc în discuție principialitatea zecimii (o lăsăm pe altădată!), o contribuție aparent benevolă dar care seamănă de fapt cu o chirie percepută de creator pentru a popula pământul; vreau însă să vă fac conștienți de un lucru la care poate nu v-ați gândit... prețul!
 
            Sunt aproape sigur că puțini dintre voi ați calculat cât de mult vă costă mersul la „adunare”, deoarece există o subtilitate din partea bisericii menită să vă inducă în eroare: biserica vrea procente, nu pomenește anumite sume... așa că este greu de contabilizat ce și cât ai dat în ultimii ani „lui Dumnezeu”.
            Ei bine, cu mine s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani un fenomen: m-am apucat să citesc cărți de educație financiară și de atunci viața mea s-a schimbat fundamental în bine. Și tocmai pentru că am învățat să economisesc și să îmi ordonez finanțele, vreau să vă arăt costul REAL pe care îl implică calitatea de a fi membru adventist (scuzați cacofonia, dar nu m-am putut abține).
 
            Probabil că v-am făcut curioși, așa că haideți să vedem cât te costă cu adevărat prezența la biserică. Deoarece nu seamănă un caz cu altul, am ales următorul exemplu potrivit pentru un oraș mare: cineva care se botează la 20 de ani, cu un venit zecimabil de 1500 lei pe lună timp de 10 ani, 1800 lei de la 30 la 65 de ani și o pensie de 1000 de lei lunar până la vârsta de 80 de ani. În plus, deoarece trebuie calculată și dobânda, am ales un randament de 7% anual, ceea ce este decent pe o piață normală (exceptând ultimii ani, în care dobânzile au căzut, dar randamentul la bursă a fost pe aproape).
 
            Deși pare de necrezut, iată valoarea capitalizată a zecimii încasate de biserică de la un credincios botezat din tinerețe și care trăiește 80 de ani, dacă dă zecime toată viața conform scenariului de mai sus.
            Notă: nu am ținut cont de inflație, presupunem de dragul exemplului că valoarea monedei naționale ar rămâne neschimbată.
 
            Pentru primul an ar plăti bisericii o zecime de: 12 x 150 lei = 1800 lei
            După 10 ani va fi plătit (cu dobânzi cu tot): 24.869 lei
            La sfârșitul anului 25 (vârsta: 45 de ani): 122.895 lei
            La final de carieră (vârsta: 65 de ani): 564.114 lei
            În prag de adio, la venerabila vârstă de 80 de ani: 1.581.537! Sau... mai punem 4 zerouri pentru nostalgicii care se simt mai bine în postura de miliardari, adică aproape 16 miliarde de lei vechi!
 
 
            Poate vi se pare ireală suma, dar este adevărat: dacă începând de la vârsta de 20 de ani ai fi economisit lunar 10% din salariu, în loc să-i dai „Domnului” (pardon...  „doamnelor” Conferințe) și i-ai fi investit cu un randament de 7% anual, ai fi strâns în cont aproape 1,6 milioane de lei noi. Așa... au fost dați pe apa Sâmbetei, fără să aveți vreun beneficiu real în urma lor, în afară de liniștirea unei conștiințe spălate la creier tocmai de beneficiarii acestui Caritas de ziua a șaptea.
            Fără capitalizare, deși nu este corect (observați că și statul... la cât este de zgârcit,  plătește dobândă la banii celor care au plătit taxa auto!!!), tot ați fi plătit bisericii suma de 108.600 lei. O grămadă de bani ca să ai de unde veni bou și să pleci vacă... spălat la creier și cu buzunarul gol.
 
            Nu mi-am propus în prezentul articol să fac altceva decât să mă joc cu calculele; se pot discuta enorm de multe, dar rămâne pentru altă dată. Vă las să vă delectați cu cifrele seci și să vedeți singuri cât de mult vă costă credulitatea.
            Numai „succesuri” să aveți, dacă nu în viața asta, în cea viitoare... că ați plătit destulă chirie în avans pentru ea!
 
 
            P.S. Am folosit culoarea verde, prietenii știu de ce: apare și pe sigla bisericii, dar și în poza de mai sus. Oare întâmplător??

Comentarii   

#1 Egoism altruistSpartan 14-09-2016 07:34
Deși pare un nonsens, există posibilitatea ca egoismul să poată fi o caracteristică a dragostei și nu a dezinteresului și chiar recomand să vă gândiți la asta.
Exemplu: un tânăr care vrea să devină medic, pentru a salva vieți. Ei bine, el trebuie să fie „egoist” și să investească în sine până la terminarea facultății. Abia apoi poate să ajute pe alții, pentru că fără să devină medic nu avea ce să ofere altora.

Se spune că, dacă vrei să ajuți pe alții din pdv financiar, prima condiție este ca tu să ai acei bani, adică să fii (relativ) bogat. Dacă ești la fel de sărac precum semenul tău, sunt șanse mici să îl poți ajuta.

Nu sunt împotriva ideii de dăruire altruistă, ci dimpotrivă, consider că toți ar trebui să facem așa ceva. Dar una este să ceri unei familii tinere care dorește să își construiască o casă și care mai are și 2 copii să dea bani umanității și alta este situația ca unul care a muncit și a ajuns să câștige foarte bine (sau un pensionar care nu mai are griji financiare) să sponsorizeze proiecte sociale.

Uitați-vă pe calculele din cuprinsul articolului. Dacă alegi să fii „egoist” până la 45 de ani și apoi să oferi doar dobânda la banii strânși, vei putea da în acel an 123000 x 7% = 8610 lei ... mult mai mult decât o zecime de 2160 lei... și asta fără ca familia ta să sufere. Cum vi se pare??
#2 titlul articolului nu este corectrealistul 17-09-2016 00:04
Spartane nu Dumnezeu a pus pretul pe mantuire,ci omul,bisericile care vand pe Dumnezeu pe bani frumosi.

Mantuirea este fara bani si fara plata,pretul a fost platit la cruce,si nu cu aur si argint am fost rascumparati,da r biserica a pus taxa pe ce Dumnezeu a dat gratis.

Bineanteles ca si cu ajutoril prostimii,care are impresia ca daca da bani multi la biserica va avea viata vesnica asigurata. Se formeaza biserici gen S R L,pe banda ca si lumea cumpara minciuni la greu.

Am ajuns la convingerea ca omul este cel mai usor de manipulat,chiar mai usor decat un animal.

Am stat de vorba cu tineri cu facultati si studii inalte,dar atat de spalati pe creier,incat am luat decizia de a nu mai conversa cu eii . REGRETABIL !!!
#3 Prețul corect...Spartan 17-09-2016 07:57
Era pe vremuri o emisiune TV care chiar așa se numea... Prețul corect! Acolo oamenii își dădeau cu părerea despre prețul unui anumit produs și de regulă erau pe aproape.

În biserică situație este diferită: prețul Dumnezeului tranzacționat de biserică a crescut de la ZERO (adevăratul preț... ai dreptate, Realistule!!) la 1.600.000 de lei. Nu aș fi scris acest articol dacă BAZȘ ar fi avut bunul simț să spună membrilor ei următorul adevăr:

„Fraților,
Dumnezeu NU cere nimic, El doar oferă. Dar dacă doriți un loc în care să veniți în fiecare Sabat, dacă doriți să fiți reprezentați într-o organizație, dacă doriți un pastor care să vă predice... ei bine, aceste lucruri au nevoie de bani. Iar dacă simțiți că și aproapele trebuie ajutat, ceea ce biserica își propune să facă, este nevoie și de mai mulți bani.
Banii aceștia nu vin din cer, ci din sponsorizările dumneavoastră. Așa că... încercând să fim realiști, am ajuns la concluzia că o contribuție procentuală este cea mai potrivită pentru atingerea scopurilor acestei organizații la care ați aderat: și bogatul, dar și săracul oferă același procent, vrem să fie egalitate, pentru că și în fața lui Dumnezeu suntem egali.
Și pentru a nu vă induce în eroare, dorim să precizăm un lucru: Zecimea instituită de BAZȘ pentru autofinanțare NU ARE NIMIC DE A FACE cu zecimea vechi-testament ară, ci este un principiu al bisericii. Vă mulțumim pentru susținere!”


Până când acest mesaj va fi scris pe prima pagină a site-ului BAZȘ, o să îmi dedic tot timpul și energia disponibilă pentru a demasca această minciună, anume că Dumnezeu CERE altceva decât iubire.

Domnilor pastori mincinoși care ați crezut că rezolvați ceva cu mascarada excluderii mele, o să vă vină rândul să simțiți urmările în buzunarul vostru: veți mai prosti lumea vreo câțiva ani, dar pensie NU veți apuca să mai mâncați de la biserică... poate cei mai în vârstă dintre voi. Ne revedem în curând pe blog!
#4 Manipulatorul , datatorul si profitorul ! ?..oare cine sunt ?iluminatul 17-09-2016 12:51
Spartane , inainte sa aruncam toata vina pe jmecherii care conduc acest ghetto de tip comunist dar machiat prin zonele esentiale sa arate populimii ca este democrat , eu zic sa analizam putin si gloata . Da , ai auzit bine !...sa vorbim de ”mica turma ” care contribuie din plin la intretinerea acestui MLM ( multi-level- marketing) . Si pentru ca si eu am fost la randu-mi credul si larg la buzunar , (deh , am pus botul la ismenele pe calator ale Zeului ) voi incerca , ca unul liber de cativa ani , sa trasez profilul credinciosului care este usor de manipulat .

Poate in alcatuirea profilului voi fi ispitit sa generalizez, pentru ca , nu-i asa , cei multi dau si cei putini , cu diplome si masterate , cheltuie . Si cica la Dumnezeu totul este transparent si acoperit in acte ....macar in teorie !...Anaf-ul nu are ce sa caute pe tarlaua lui D-zeu , inca ( mai credeti in minuni ?) :zzz

Deci, imi cer scuze (no offense)pt cei care inca platesc de ani grei pentru o iluzie hranita emotional la nivel de individ si rasa , numita pompos : zecime !..mai grav este ca pe altii care nu fac parte din gasca lor , nu ii ajuta aproape deloc , pt ca asa au fost invatati sectar la orele de ”iubire a aproapelui ” . Sau chiar daca mai scapa cate ceva , o fac cu singurul scop de ai face ca ei sau ca reclama pe sticla . Apropos : de cand se acceseaza fonduri Europene pentru lucrarea oamenilor lui Dumnezeu . Eu stiam ca astia sunt oamenii rai , fiara , persecutorii !!..Mai sa fie !...politizate mai sunt caile credintei :-) ...unde este puterea rugaciunii , unde este apa prefacuta in vin ?...intreb doar ...

ZE-CI-MEA NU ESTE A LUI DUMNEZEU ! PUNCT. Si toti stiu asta dar ignoranta, minciuna si urechile astupate au transformat-o in dogma si virtute . Sistemul piramidal de colectare a banilor , sub masca unui vorbitor bun , nu este nou . Cu aceste tehnici au fost manipulate masele din cele mai vechi timpuri . Cine nu crede , de ce avem alegeri si ierarhie in biserici ?...doar suntem frati si egali ?....aahhhh , in teorie ..bleah ..

Apoi , se spune ca cele 10 porunci stau la baza legilor de moralitate valabile pentru toti crestinii , da ? ...pai unde ”bunica alba ” citesc ei in astea despre zecime .

Inapoi la profilul ”datatorului voios ” !.. doar cateva caracteristici :

1. Credinciosul usor de manipulat este lenes ( ii plac scurtaturile , sa ajunga mai usor in gratiile Zeului )
2. Decimatul credul este mereu sarac , si nu neaparat de bani , ci de anumite dorinte emotionale neimplinite . Toata viata ta este un pacat notoriu si prin plata grasa la biserica , te faci alb ca spuma marii .
3. Credinciosul platitor este neinformat din surse credibile si de aceea pica in plasa naivitatii colective .
4. Cade foarte usor in plasa celui care indruga 3 paragrafe la amvon si in disperare dupa ”binecuvantari inzecite” (lacomia si zgarcenia tipic adventista) , scoate plicul precum automatul de cafea , cand ii bagi moneda .
5. Noul botezat are impresia( atent indusa de pastor) ca prin daruirea cu regularitate a zecimii , isi cumpara de fapt oficial dreptul de acces in programul de finantare a mainilor Zeului
6. Cel care ofera bani bisericilor , arata ca nu a inteles nimic din ”maretia si atotputernicia dumnezeului” care pe de o parte vindeca orbi si invie morti , iar pe de alta nu are bani sa-si cumpere o ”paine si doi pesti ”.( ecce antagonismul)
7. Crestinul spalat pe creier nici acum in sec 21 , nu a invatat cum sa se apere de marketingul mincinos , dar poarta in buzunar telefoane de ultima generatie (cu rington bine ales din cartea de imnuri ).

Adventistule , sau care mai practici spaga dumnezo-imorala ,un detectiv particular merge pana in panzele albe pentru clientul sau, iar acest lucru ar trebui sa-l faci si tu ca sa fii sigur ca afli adevarul. Si daca nu ai stiut pana acum , cerceteaza repede sa ai timp sa recuperezi banii pe care nu-i vei mai da de-acum incolo. Sa te nasti neprost e un dar , dar sa mori prost si cu banii luati, nu ai nici o scuza ! poate doar aceea ca ai crezut in cai verzi pe pereti promisi de unii certati cu munca si sudoarea fruntii :oops: ”Amin ! Vine domnul -pregatiti plicurile” -goale


” Stau pe adevarul care-a fost platit , cred in poanta celui care m-a mintit ” ...o noua cantare pt dupa amiaza :lol:

ps: scuze pt cearsaf , dar aveam o mancarime la deste ! sa fie oare ca nu mai dau bani la MLM ? :-x
#5 re-welcomeSpartan 17-09-2016 17:43
Prea iluminate, bine ai revenit!

Știi ceva...??
Până acum ne-am susținut reciproc în a crește în adevăr. Acum e timpul să îi ajutăm pe alții să crească și să înțeleagă cum stau lucrurile în realitate. Iar unul din ele este să își dea seama că Dumnezeu nu are nevoie de bani... cel mult de dragostea noastră!!!
#6 Care biserică este mai ieftină?Spartan 17-09-2016 18:43
Am fost mințiți ani de-a rândul că suntem niște răsfățați ai sorții față de vecinii noștri ortodocși, pentru că ei trebuie să plătească la popa pentru botez, cununie și înmormântare.
Dar dacă facem un calcul elementar, vedem că este muuuult mai ieftin să fii ortodox:
- botezul de costă câteva sute de lei
- cununia... la fel
- înmormântarea, câteva mii, dacă vrei să faci și pomană mortului.

Pare scump, dar față de suma astronomică plătită prin zecime, este floare la ureche. Alt mit adventist bun de aruncat la gunoi!
#7 cretinismul '' crestinului'' !realistul 01-10-2016 23:26
Bisericile sunt pline de cretini ce se numesc pe nedrept crestini. Dumnezeu spune clar ce vrea de la noi''Fiule da-mi inima ta '' ,NU spune da-mi banii tai,dar e mult mai simplu sa arunci niste bani in cosulet,si sa scapi de alte obligatii.

Se stie ca banii misca-n lume toate,dar orice formatie religioasa care pune taxe pe servicii, si nu adopta principiile bisericii primare a daruirii benevole face un abuz.
Daca inima crestinului este daruita in totalitate Lui Dumnezeu,atunci si numai atunci darurile vor fi o binecuvantare atat pt datator cat si pt primitor.

Daca nu faci cu bucurie o milostenie,mai bine nu o mai faci,caci pe cine da cu bucurie il apreciaza Dumnezeu,

Este clar ca Dumnezeu nu are nevoie de banii nostri,dar aproapele nostru poate are nevoie,si trebuie sa fie ajutat.

Nu trebuie incurajata lenevia,corupti a si risipa prin daruirea noastra,ca se face mai mult rau decat bine .

You have no rights to post comments