Lecțiunea pentru adulți

Orice adventist cunoaște algoritmul după care sunt împărțite grupele Școlii de Sabat, începând cu grădinița, trecând prin clasa primară și terminând cu „majorii”. Ce înseamnă însă a studia Biblia cu „majorii”, reprezintă maximul posibil sau poate exista și un nivel mai înalt de excelență?
Cu toții am văzut la TV, atunci când începe un film, niște avertismente de genul
interzis copiilor sub 12 ani” sau „numai cu acordul părinților”. Asta înseamnă că unele filme nu sunt făcute pentru anumite vârste, sau altfel spus, copiii care încă nu au atins un anume nivel de dezvoltare intelectuală și emoțională nu sunt pregătiți pentru a le viziona.
            Ei bine, dragilor, cam așa am impresia că gândește și draga noastră biserică. Oferă copiilor de la prima secțiune figurine animate defilând pe o măsuță de nisip, crește un pic nivelul cu cei care știu deja să scrie și să citească, amețește grupa juniorilor cu niște formate greoaie importate de peste ocean (am fost mulți ani instructor la grupa asta, nu vorbesc degeaba), încearcă să se ajusteze la vârsta celor de liceu, apoi gata... nivelul deplin de informație este atins la clasa majorilor. Oare așa să fie... sau este nevoie și de ceva mai mult?
 
            Deși pudicii or să mă critice, o să recurg iarăși la clasificarea făcută de Consiliul Național al Audiovizualului. Conform acestei grile, există  filme destinate publicului matur (nu și copiilor!) dar există și filme pentru adulți. Da, filme care tratează anumite subiecte (accidente, violență, sex, horror, etc.) și care necesită un autocontrol superior pentru a fi vizionate fără a genera efecte adverse. Conținând scene cu puternic impact emoțional sunt foarte  pretențioase, în sensul că necesită putere de procesare pentru a fi înțelese și autocontrol pentru a nu fi influențați iremediabil . Notă: Nu mă refer la producțiile XXX , deși pot fi incluse în listă, ci la filme (documentare) care tratează și aceste subiecte considerate „tabu” și care de asemenea au interdicții la vizionare pentru minori.
Revenind la studiile biblice, așa cum ne sunt ele furnizate de către departamentul respectiv al bisericii constatăm următoarele: Avem studii pentru majori, le cunoaștem bine, dar nu avem studii pentru adulți. Adică avem studii destinate celor peste 20 de ani, dar TOATE aceste studii sunt atent cenzurate! Așa cum din filme sunt tăiate scenele senzuale sau violente, din lecțiuni sunt excluse subiectele „fierbinți”, considerate ca fiind nepotrivite publicului larg.
 
Ele nu tratează subiecte care nu convin bisericii sau care sunt considerate prea „tari” pentru a fi dezbătute. În plus, sunt atent „cosmetizate” pentru a se potrivi cu doctrina oficială, mai pe șleau spus, sunt manipulate astfel încât să dea o anumită direcție gândirii maselor, în sensul dorit de către liderii bisericii.
Se practică pe larg metoda selectării de texte pentru a induce cititorului o anumită idee, nota este de multe ori o compilație de texte din EGW (și ele culese cu grijă), iar răspunsurile sunt deja date, fără a implica prea mult raționamentul: e suficient să citești textele indicate de autori și comentariile și deja ți s-a servit răspunsul, fără să te ostenești vreun pic.
Și chiar a fost un caz în care lecțiunea furnizată de Conferința Generală a fost considerată prea... XXX (se trata Cântarea Cântărilor) și a fost înlocuită cu o producție autohtonă despre familie. Am văzut originalul în Spania, total diferit de studiile biblice din țară, pe parcursul întregului trimestru.
 
 
Care ar fi, după părerea mea, modalitatea de a pune la dispoziția membrilor lecțiuni pentru adulți, adică pentru cei care și-au păstrat simțul critic și rațiunea nealterate? Simplu: ar trebui ca biserica să aibă curajul de a trata subiecte „fierbinți”, precum neclaritățile în ceea ce privește creațiunea, neconcordanțele logice generate de potop, „minunile” săvârșite în poporul Israel, să se dezbată modul în care trebuie înțeleasă Biblia (literal sau simbolic), să se discute despre scenariile apocaliptice care se încăpățânează să întârzie sau să ia în dezbatere sursele de inspirație ale EGW.
Sau... dacă este prea mult, biserica ar trebui măcar să schimbe modul în care este conceput manualul de studii biblice, în sensul de a lăsa spațiu pentru răspunsuri alternative, evitând să dea o direcție prestabilită prin texte și comentarii părtinitoare.
De asemenea, ar trebui tratate fără rușine și acele capitole care vorbesc explicit despre sexualiate, nu ca în urmă cu 7-8 ani (nu mai știu exact). Vrem sau nu, sexualitatea face parte din viața noastră, iar sexul nu a fost inventat de către oameni. Bine ar fi să se dezbată și dacă Dumnezeu chiar a dat Israelului toate acele porunci ciudate (despre sex, moarte, necurăție, tratamentul prizonierilor și al femeilor prinse în războaie) care nu fac cinste creștinismului. Există și trebuie lămurite, pentru că sunt prea asemănătare cu doctrina Statului Islamic de astăzi!
Și nu ar fi rău deloc să se discute și despre modul în care a fost alcătuit canonul biblic, despre scribi și traducători, despre autori, despre contextul în care au fost scrise cărțile Bibliei. Toate acestea ar fi utile și ar lăsa omului posibilitatea să aleagă ceea ce consideră relevant, fără a fi împins de la spate să adopte pe nemestecate o religie care nu dorește să răspundă la întrebări dificile.
 
Se simte în societate (și mult mai puternic este acest sentiment în biserică) un curent de opinie împotriva filmelor pentru adulți: sunt exluse de pe canalele normale, împinse după miezul nopții, codate, etc. Și nu este rău deloc, pentru că NU sunt destinate minorilor, nu sunt făcute pentru nivelul lor de gândire.
Dar ele există și nu este nici un secret că sunt vizionate de către adulți, chiar și de către unii creștini. Și la fel de adevărat este faptul că dacă nu ar fi accesibile pe unele canale TV, acei oameni care le doresc le vor căuta în alt loc, anume pe internet.
Deși paralela este un pic forțată,  în biserică se petrece același fenomen: dacă nu există studii biblice pentru adulți (informație reală, nu cenzurată deja de editorii lecțiunilor), cei care gândesc, cei care își pun întrebări și nu sunt mulțumiți de răspunsurile date de la amvoane vor căuta în altă parte. Unde?
Ați ghicit: pe internet!
 
Binecuvântat fie internetul, pentru că oferă acces la informație, fără ca aceasta să mai poată fi cenzurată de către biserică. Ca să vă demonstrez că ar putea exista o lecțiune pentru adulți, care să provoace la gândire, care să nască întrebări mai mult decât să ofere răspunsuri, care să încingă mințile celor care tânjesc după adevăr, o să fac un lucru nou:
Următorul articol va fi scris sub forma unui studiu biblic, încercând să propun un subiect de discuție astfel încât să vă provoace la gândire. Iar „notițele” nu vor fi din EGW ci din mediul științific, de pe youtube, wikipedia și bloguri.
În plus, va fi gratuită și fără copy-right!!!
Vă invit încă de pe acum la dezbaterea primului studiu a lecțiunii pentru adulți. Până atunci... să auzim numai de bine!

Comentarii   

#1 RiscNg 06-02-2016 18:50
Adi, e lăudabilă inițiativa ta și chiar m-am gândit de mult că biserica ar fi trebuit să pună la dispoziția internauților o metodă facilă de a aborda subiecte delicate. Sper că ești conștient de treaba la care te înhami. Mi-ar plăcea tare mult să particip și să asist la discuții productive.

După cum știi, religia se adresează preponderent segmentului sentimental al omului, și abia după celui rațional. De aceea, în mod frecvent, îmbrățișarea unei anumite poziții dogmatice se face pătimaș, și extrem de rapid participanții alunecă de la o la discuție normală la atac la persoană (vezi comentarii pe oxigen2, pe forumAZS, chiar aici la articolele tale). Ma tem ca nu suntem pregătiți să facem față civilizației care este obligatorie pentru reușita unui demers ca acesta.

Ori de câte ori anumite lucruri sensibile au scăpat de ”cenzură” și au apărut în lecțiuni, a produs conflicte și dezbinare, nu din cauza problemelor în sine, ci din cauza patimei cu care fiecare elev își susținea înțelegerea lui și îi acuza pe ceilalți.

Altfel te încurajez.
#2 toate lucrurile au vremea lorSpartan 06-02-2016 19:45
Ng,

Fiecare lucru are vremea lui. Putem ști dacă a venit acea vreme? Da, dacă încercăm!
Dacă oamenii sunt pregătiți pentru ceva superior se va vedea. Dacă este prea mult pentru cei mai mulți dintre ei, vom aștepta!
#3 Biserica ne vrea prosti...realistul 07-02-2016 15:11
Spartane e stiut faptul ca biserica ne vrea prosti.Orice cale de destupare la minte in afara bisericii nu este admisa,nu este permis sa studiezi ceva mai aprofundat decat lectiunile de clasa 4-a. De zeci de ani aceleasi subiecte cu caracter izolat si istoric ni se flutura sub nas,de parca am fi analfabeti,si trebuie sa repetam la nesfarsit aceleasi subiecte demult apuse.
Chiar pe buna dreptate ca biserica ne considera niste prosti ,si stau si ma-ntreb daca nu cumva chiar are dreptate,din moment ce aproape nimeni nu sezizeaza cercul vicios in care ne invartim de multe decenii.

E salutara si benefica initiativa ta dar cum se stie ca ganditul doare,slaba speranta se se miste ceva,datorita faptului ca suntem pietrificati,si anesteziati de sistem,ca nici plaga 7-a nu ne mai trezeste.

Apropo de subiecte sunt ff multe pe care biserica le ocoleste!!!
#4 subiecte... subiecteSpartan 07-02-2016 15:21
Citez pe realistul:


Apropo de subiecte sunt ff multe pe care biserica le ocoleste!!!


Aștept propuneri de subiecte demne de a fi luate în discuție... de la tine și de la toți ceilalți!!
#5 un subiectcredulul 07-02-2016 16:10
Este cartea Apocalipsa lui Ioan o carte inspirata de Dumnezeu?

-De ce,da?
-De ce,nu?
#6 Pentru CredulCrichton 13-02-2016 02:20
Nu, apocalipsa nu este inspirata de dumnezeu. Motivul e simplu, nu sunt dovezi care sa autentifice faptul ca Ioan ar fi primit acele viziuni de la dumnezeu. Si eu, si tu , si spartan sau roland mo, putem iesi intr'o zi sa strigam in gura mare ca am primit niste viziuni de la dumnezeu. Putem sa incepem sa scriem carti si sa sustinem ca ceea ce am vazut se va intampla cu adevarat, chiar daca relatam viitorul asa cum l'am vazut in asa zisele viziuni, chiar daca folosim fel de fel de imagini fictive pentru a lasa loc oricui sa interpreteze viziunile dupa cum le vine lor bine. Putem face exact cum a facut Ioan acum 2000 de ani.

Dar diferenta dintre societatea de acum 2000 de ani si societatea de astazi este ca lumea incepe sa se uite ciudat la tine cand incepi sa urli in gura mare sau sa afirmi cu certitudine ca dumnezeu iti da viziuni depsre viitor, si e 90% posibil sa ajungi intr'un spital de nebuni. Pe cand acum 2000 de ani, cand societatea se baza foarte mult pe aspectul religios al vietii, daca erai un pic mai inteligent decat restul turmei, puteai sa iesi pe strada si sa urli ca dumnezeu ti'a aratat intr'un vis ca mirosul basinii iti poate deschide caile nasale cand esti racit, si doar pentru faptul ca l'ai mentionat pe dumnezeu si toata turma se tinea dupa tine crezand ca esti cine stie ce mare profet.


Intrebarea mea in acest moment este: Ioan chiar a scris Apocalipsa, sau a fost scrisa de cineva dupa ce toate evenimentele istorice ascunse in viziuni s'au intamplat ?

You have no rights to post comments